Astăzi se împlinesc 36 de ani de la cea mai mare tragedie produsă în minele de cărbune din Valea Jiului, din perioada postbelică. Explozia de metan care a secerat 53 de mineri nu poate fi uitată de ortacii care încă mai trăiesc și muncesc în cele câteva mine rămase. În fiecare an pe 29 noiembrie, minerii aprind o lumânare în memoria celor dispăruţi.
Comemorarea ortacilor care aveau să-şi piardă viaţa în data de 29 noiembrie 1980 este organizată în curtea Exploatării Miniere Livezeni din Petroşani. La troiţa din curtea minei va fi ţinută o slujbă religioasă, iar mai apoi vor fi depuse coroane de flori. La eveniment și-au anunțat prezența o serie de oficiali din industria minieră, sindicate ori administrație. Bilanţul zilei de 29 noiembrie 1980 a fost următorul: 53 de morţi din care 38 de mineri şi 15 militari în termen, 27 de răniţi, 35 de văduve şi 75 de copii rămaşi orfani de tată. De-a lungul anilor, comemorarea victimelor cărbunelui a adunat tot mai puţini dintre urmaşii minerilor şi militarilor decedaţi. Cauzele care au stat la baza producerii tragicului accident colectiv de muncă au fost legate de unele deficienţe în aeraj, întreţinerea şi exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electromecanice şi „alte cauze organizatorice”.
Dar tragedia din 1980 era doar una dintr-un şir lung de evenimente tragice ce îndoliaseră sute şi sute de destine. Începând cu anul 1972, sute de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă în minele României, fie că a fost vorba de explozii cauzate de acumulări de gaz metan, căderi de la înălţime în puţuri subterane, surpări ale tavanului abatajului şi altele. Dintre aceştia, 192 sunt în epoca lui Ceauşescu, între 1972 şi 1989 găsindu-şi moartea în mină un număr de 192 de ortaci. Cu toate acestea, cea mai mare tragedie a mineritului românesc rămâne cea petrecută la 7 iunie 1920, când deflagraţia unor cartuşe de dinamită la Puţul 1 al minei Anina s-a soldat cu decesul a 270 de mineri.