Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PENSIILE, ALOCAŢIILE ŞI STIMULENTUL- PLĂTITE DE POŞTĂ PÂNĂ VINERI

    PUBLICAT ÎN

    Încă de dimineaţă în faţa Poştei Petroşani s-au adunat mai mulţi localnici care trebuie să primească alocaţiile pentru copii, indemnizaţii ori alte prestaţii sociale, iar oamenii ştiau că-şi vor primi banii până la Paşti. Numai că au fost anunţaţi de poştaşi să meargă acasă, pentru că „nu au venit cupoanele ci doar cele de pensii şi alocaţiile se vor da abia după Paşti”. Vestea i-a nemulţumit pe oameni şi de teamă că vor rămâne cu mesele goale de sărbători au ameninţat că se vor aduna să protesteze până situaţia lor va fi rezolvată. Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara dă asigurări că beneficiarii îşi vor primi banii până vineri 10 aprilie a.c., iar de astăzi poştaşii trebuie să le ducă banii beneficiarilor. „Toată lumea face eforturi, noi am făcut fundamentările şi le-am trimis la agenţie iar de acolo s-au trimis banii încoace, au intrat în Trezorerie. Primii sunt transmişi către poştă, pentru că sunt multe persoane care primesc banii prin mandat poştal şi vrem ca poştaşii să aibă timp să-i distribuie până la sfârşitul săptămânii. Şi acele indemnizaţii care se acordă într-o singură tranşă se vor plăti până în data de 10 aprilie inclusiv. (…) Poştaşii, vă daţi seama că sunt nişte sume care sunt achitate prin mandat poştal, poate nu au chef… Este o convenţie între Ministerul Muncii şi Poşta Română în care li se spune despre plăţile anticipate, că a fost modificat calendarul lunii aprilie. Se spune clar că se plătesc până la data de 10 aprilie inclusiv, iar Compania Naţională Poşta Română efectuează plata la domiciliul beneficiarului. Poate unora nu le convine, eu nu ştiu de ce vor să-i mai agite pe oameni”, a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara, Octavian Băgescu.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TENSIUNI ÎN COALIȚIE: CIUCĂ ȘI CIOLACU ÎN CONFLICT PE TEMA DROGURILOR

    Tensiunile din cadrul coaliției de guvernare se intensifică pe fondul unor neînțelegeri între premierul...

    AUR, ACUZAT DE CERERI DE FINANȚARE ILEGALE PENTRU CANDIDAȚI

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este din nou în centrul unui scandal, după...

    CIOLACU: ROMÂNIA AR PUTEA INTRA ÎN SCHENGEN PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

    Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că sunt șanse foarte mari ca România să...