Autor: PETRU ZOLTAN
21 Ian 2015
Preşedintele Clubului Sportiv Vulcan, Ioan Pantelimon (45 de ani) a fost găsit spânzurat într-una din încăperile stadionului municipal. Din primele cercetări ale anchetatorilor rezultă că Ioan Pantelimon s-ar fi sinucis. Dar, iniţial anchetatorii au spus că nu au găsit nici un bilet care să justifice sinuciderea. În schimb, Laura Bradu de la IPJ Hunedoara a confirmat că anchetatorii au găsit un bilet care constituie probă la dosar. Potrivit unor surse apropiate anchetei, anchetatorii au ridicat din maşina lui Pantelimon o agendă în care a scris cu lux de amănunte date despre toate faptele de corupţie în care au fost implicate autorităţile locale.
Imediat după ce vestea sinuciderii s-a aflat în municipiul Vulcan, a fost convocată o întâlnire de urgenţă la care au participat toţii “capii” municipiului, inclusiv autorităţile locale pentru a găsi o soluţie la eventualele dezvăluiri legate de fapte de corupţie, fiind activată imediat presa locală, de partid. Ioan Pantelimon era cunoscut ca unul dintre apropiaţii primarului Gheorghe Ile. În decembrie 2014, primăria lui Ile a transferat o importantă sumă de bani către societatea locală Pregoterm S.A., apoi banii au fost transferaţi către Ioan Pantelimon.
În anul 2012, Pantelimon a fost ales în funcţia de consilier local al municipiului Vulcan pe listele PSD, apoi şi-a dat demisia din funcţie, în 2014, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale pentru a ajunge preşedinte la filiala locală a Partidului Democrat Liberal.
Probleme cu justiţia
Cu o zi înainte de a se sinucide procurorii au poposit la Poliţia Vulcan pentru a continua cercetările într-un nou dosar deschis pe numele lui Ioan Pantelimon. Nu a fost de găsit. Probabil, aflând că este căutat de procurori, Pantelimon a început să scrie de zor în agendă detalii despre toate faptele de corupţie de care ştia.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, Ioan Pantelimon era cercetat în trei dosare. “În privinţa solicitării dvs. referitoare la stadiul dosarului de înşelăciune, arătăm că sunt înregistrate două dosare : unul dintre acestea se află în lucru la procuror (s-a început urmărirea penală pentru faptă şi s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect), iar celălalt se află în lucru la Poliţia municipiului Vulcan (s-a început urmărirea penală pe faptă şi s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect).”, a precizat parchetul.
Sursa – Jurnalul Național