Comisarul șef Liviu Dumitru, șeful IPJ Hunedoara a transformat IPJ Hunedoara în IPJ-Hunedoara SRL, pentru că abuzurile par să nu se mai termine iar instituția pe care o conduce parcă nu mai este o instituție a statului român. S-a transformat într-o firmă de executat jurnaliști, oponenți, polițiști, adică pe toți cei care au curajul să publice abuzurile la care sunt supuși plițiștii care nu mai tolerează comportamentul abuziv și matrapazlâcurile din curtea IPJ.
Țin pe această cale să-l avertizez public pe Liviu Dumitru că nu mă voi opri până când adevărul nu va ieși la iveală și vinovații vor răspunde în fața legii. Am avertizat conducerea Ministerului Afacerilor Interne și IGPR-ul încă din urmă cu câteva luni, că se fac o serie de verificări abuzive cu privire la persoana mea și la firma pe care o administrez cu scopul vădit de a mă intimida. Nu am nimic de ascuns și toate documentele societății pot fi făcute publice, nu mă opun unor verificări preventive ori de altă natură, însă acestea trebuie să fie făcute conform legii. În schimb ele au fost făcute cu scopul vădit de a mă opri să mai public anchete jurnalistice, fapte care sunt un santaj din partea conducerii IPJ-Hunedoara. S-au încălcat toate procedurile legale și s-a trecut la încercarea de EXECUȚIE a subsemnatului, astfel că firmele cu care am colaborări au fost vizitate de polițiști de la Poliția Economică. S-au cerut contractele dar și informații suplimentare iar dacă au văzut că totul este perfect legal, șefilor acestor societăți li s-a ”șoptit” că ar fi bine să înceteze contractele de colaborare cu publicația mea.
Potrivit unor surse deme din rândul polițiștilor am aflat următoarele:
-Liviu Dumitru le-a cerut celor de la Poliția Petroșani și Petrila să mă verifice în tot ceea ce fac, că poate ”pică” ceva…
Aceștia nu aveau voie să facă verificări decât dacă aveau un dosar penal înregistrat în lucru, ceea ce nu exista. Verificările erau abuzive, ilegale.
-Au înregistrat o lucrare în Registrul General sau RS, iar în mod normal termenul de soluționare este de 30 de zile. Mai pot fi adăugate maximum 15 zile pentru soluționare, iar după această perioadă lucrările trebuie obligatoriu să fie ori clasate ori trimise la penal, la Parchet. Acest lucru nu s-a întâmplat.
-Verificarea este înregistrată de circa 3 luni și nu s-a făcut raport de clasare sau de penal.
-Verificările au fost efectuate de un polițist, Străulat Irinel, care era la Serviciul Economic iar în prezent este împuternicit la OP-Petroșani.
Am aflat de toate aceste ilegalități și le-am cerut prin notă scrisă celor de la IPJ Hunedoara să-mi comunice scopul verificărilor, dacă au un dosar penal supervizat de un procuror, dacă au nevoie de documentele societății (le puneam benevol la dispoziția lor). Pentru că am descoperit abuzul, să nu se lase cu un nou dosar penal petru vinovați, lucrarea ieșită din termen va fi înregistrată Luni-25.09.2017, la penal pentru evaziune fiscală.
-Lucrarea de executate a subsemnatului a fost înregistrată la Poliția Petroșani, lucru care nu este legal și încalcă normele metodologice privind circuitul documentelor privind verificare și soluționarea
-S-a încălcat GRAV legislația și se vede ABUZUL de a-mi fabrica un dosar prin faptul că toate documentele și înscrisurile de la B.I.C.E-Valea Jiului se subordonează în mod direct și nemijlocit S.C.I.E-de la IPJ-Hunedoara, iar toate documentele trebuind să treacă pe la S.C.I.E.
Vineri, cineva căruia nu-i vom dezvălui încă identitatea, pentru că va recunoaște că a fost obligat să comită o ilegalitate, fugea de la Poliția Petroșani la IPJ-Hunedoara să rezolve cumva problema, să înregistreze la penal lucrarea. Domnul Dumitru, care la publicarea prezentului material se află în condediu medical, a sunat la IPJ Hunedoara SRL, spun sursele mele, și a cerut imperativ să trimită repede lucrarea care mă privește la Parchet, să o înregistreze pentru a mai spăla cumva MÂRȘĂVIA pornită împotriva mea. Nu a semnat nimeni, subordonații nu au vrut să se mânjească cu o EXECUȚIE împotriva unui jurnalist. Oamenii au înțeles că nu pot fabrica dosare și au mai înțeles că de aproximativ 15 ani, de când sun în presă, am informat corect, am luptat împotriva abuzurilor la care erau supuși inclusiv poițiști.
Domnule Liviu Gabriel Dumitru, șef al IPJ-Hd.SRL
Chiar credeți că o instituție a Statului Român este o moșie pe care lucrează niște sclavi iar dumneavoastră decideți cine trebuie să moară și cine să trăiască?! Lasa-ți polițiștii corecți să-și facă datoria. Ați făcut din IPJ-Hunedoara o instituție cu credibilitate zero! Invrăjbiți polișisti împotriva altor polițiști. Credeți că așa ve-ți reuși să rămâneți neclintit pe scaunul călduț ce-l ocupați momentan?
VĂ CER ȘI NU DOAR CĂ VĂ CER, CHIAR AM SĂ FAC CEVA ÎN ACEASTĂ PRIVINȚĂ
– LASAȚI-MI FAMILIA ÎN PACE ȘI NU-I MAI BĂGAȚI OAMENI NEVINOVAȚI ÎN LUPTA PE CARE SE OBSERVĂ CU OCHIUL LIBER CĂ O DUCEȚI PENTRU A MĂ EXECUTA.
Domnule Dumitru, eu nu sunt cercetat disciplinar, nu sunt cercetat penal, nu mi-am construit heliport ilegal acasă, nu am construit ilegal o biserică, nu aș vrea să conduc un județ și unității prin împuterniciți.
Eu am luat o decizie corectă și voi lupta pe calea legală cu dumneavoastră, voi cere să fiți pedepsit așa cum cere legea și sunt sigur că voi câștiga. Eu nu am niciun alt interes decât ca adevărul. Domnule Dumitru, vă avertizez că nu voi tolera să vă folosiți de resursele instituției pe care o păstoriți temporar și voi lupta prin toate mijloacele ca să se afle adevărul. Țineți minte că au mai încercat și alții mai mari decât domnia voastră să-mi fabrice un dosar, tot pentru că m-am implicat în demascarea unor abuzuri la care a fost suspus un coleg de-al dumneavoastră de arme. Pentru călăi s-a sfârșit prost!
Voi începe chiar de luni-25.09.2017. Doamne ajută !
ROBERT WAGNER