Temperaturile vor scădea în toată țara în următoarele două săptămâni, minima va ajunge la -9 grade, iar ploile vor apărea de sâmbătă încolo, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 30 octombrie – 12 noiembrie.
În Banat, scăderea valorilor termice va determina, la începutul săptămânii, o vreme rece pentru sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media lor se va situa în jur de 9 grade, iar cele mai scăzute minime vor fi în dimineţile de 31 octombrie şi 1 noiembrie, cu o medie a acestora spre zero grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar în intervalul 2 – 7 noiembrie se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15 – 17 grade şi de 4 – 6 grade a celor minime. Apoi, vremea se va răci uşor şi treptat, astfel încât, spre sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 11 – 12 grade, iar minimele se vor situa în jurul mediei regionale de 4 grade. Se vor semnala ploi în general slabe pe 30 octombrie şi 3 noiembrie şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, cel mai probabil în jurul datei de 7 noiembrie.
În Crişana, în primele trei zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 8 – 10 grade, iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 3 grade spre -1 grad. Ulterior, în intervalul 2 – 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 13 – 15 grade ziua şi 5 – 6 grade noaptea. În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne vor fi în uşoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 11 grade pentru temperaturile maxime, însă nopţile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfârşitul primei săptămâni, respectiv 3 – 5 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie şi în intervalele 2 – 4 noiembrie şi 5 – 8 noiembrie.
În Transilvania, prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă – media regională a valorilor maxime fiind de 5 – 7 grade, iar a celor minime de -4 până la zero grade, cea mai rece dimineaţă fiind pe 1 noiembrie. În intervalul 2 – 6 noiembrie, mediile termice diurne urmează să crească spre 12 – 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa între 2 şi 4 grade. Ulterior acestei încălziri vremea se va răci treptat, astfel încât, spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni sunt posibile medii ale maximelor termice de 9 grade şi minime cuprinse între zero şi 2 grade, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Trecător, vor fi ploi slabe şi local lapoviţă, pe 30 octombrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 3 noiembrie şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
În zona Maramureşului, în primele trei zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 5 – 7 grade, iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 2 grade, spre -2 grade. În intervalul 2 – 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 12 – 14 grade ziua şi 4 – 5 grade noaptea. În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne vor fi în uşoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 10 grade pentru temperaturile maxime, însă nopţile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfârşitul primei săptămâni, respectiv 2 – 4 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie şi în intervalele 2 – 4 noiembrie, 5 – 7 noiembrie şi posibil 10 – 12 noiembrie.
În Moldova, prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă, iar media regională a valorilor maxime va fi de 7 – 9 grade, iar a celor minime între -2 şi zero grade, cu cea mai rece dimineaţă pe data de 1 noiembrie. În perioada 2 – 7 noiembrie, valorile termice vor creşte de la o zi la alta, astfel încât mediile diurne vor atinge 12 – 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa în jur de 3 grade. Ulterior, vremea se va răci treptat, urmând ca spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media maximelor termice să ajungă la 8 grade, iar cea a minimelor la 1 maxim 2 grade Celsius, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Trecător, vor fi ploi slabe şi local lapoviţă, în prima zi a intervalului, după care va mai ploua în 3 noiembrie şi cu o probabilitate destul de ridicată în unele zile ale intervalului 7 – 12 noiembrie.
În Dobrogea, procesul de răcire a vremii va continua la începutul primei săptămâni şi, astfel, în zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie se vor înregistra valori termice sub mediile multianuale, maxime în jur de 9 grade şi minime de 1 – 2 grade. Vremea se va încălzi, apoi, în perioada 3 – 7 noiembrie, iar media temperaturilor maxime va urca la 14 – 15 grade, în timp ce minimele vor oscila între 6 şi 8 grade. Spre sfârşitul intervalului de prognoză, vremea se va răci uşor şi treptat, media temperaturilor maxime fiind de 10 – 11 grade, iar minimele se vor situa în jur de 5 grade. Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie şi cu o probabilitate de apariţie în creştere după data de 7 noiembrie.
În Muntenia, răcirea vremii se va resimţi în primele două zile, când la nivelul regiunii maximele vor scădea la numai 8 grade şi îndeosebi în dimineaţa zilei de 1 noiembrie vor fi minime preponderent negative, media acestora urmând a fi în jur de -2 grade. După acest interval, vremea se va încălzi treptat şi, astfel, media maximelor va ajunge la 14 – 16 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 5 grade, aceste temperaturi urmând să caracterizeze o vreme uşor mai caldă decât în mod normal pentru perioada 3 – 7 noiembrie. La finalul intervalului, cel mai probabil după 8 noiembrie, vremea se va răci din nou până la o medie a valorilor maxime de 10 – 12 grade şi în jur de 3 grade a valorilor minime. Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză, probabilitatea pentru ploaie va fi în creştere, mai ales după data de 7 noiembrie.
În Oltenia, procesul de răcire va continua la începutul săptămânii, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media va fi în jur de 8 grade, iar cele mai scăzute minime vor fi dimineţile de 1 şi 2 noiembrie, cu o medie a acestora de la -1 la zero grade Celsius. Ulterior, vremea se va încălzi, iar în perioada 3 – 7 noiembrie se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15 – 16 grade şi de 4 – 5 grade a celor minime. Apoi, vremea se va răci uşor şi treptat, astfel că, spre sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 10 – 11 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 3 grade. În prima săptămână de prognoză, condiţiile pentru ploi slabe vor fi foarte reduse, însă în a doua săptămână, cel mai probabil în jurul datei de 9 noiembrie, probabilitatea pentru ploaie va fi mai ridicată.
La munte, în intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie, vremea va fi rece. Media temperaturilor minime va scădea spre -9 grade, iar maximele termice se vor menţine
preponderent negative, cu o medie cuprinsă între -4 şi -1 grad. Ulterior, încălzirea vremii va aduce regimul termic în jurul celui normal, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 4 – 6 grade şi minime termice ce se vor încadra, în medie, între -2 şi 1 grad. În primele două zile, local şi temporar, va ninge în cea mai mare parte a zonei. Ulterior probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai ridicată în jurul datei de 3 noiembrie şi după data de 6 noiembrie.