Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    DGA: Percheziţii la agenţi de poliţie rutieră suspectaţi de luare de mită şi abuz în serviciu

    PUBLICAT ÎN

    Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Teleorman și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au pus în executare 5 mandate de percheziție, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale.
    În fapt, în perioada iulie-noiembrie 2017, agenți de poliție rutieră din cadrul unei unități de poliție au pretins și primit sume de bani pentru a nu lua măsurile ce se impuneau față de conducători auto depistați că au încălcat legislația rutieră sau nu și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu cu ocazia constatării unor încălcări ale prevederilor privind circulația pe drumurile publice.
    Trei dintre percheziții s-au desfășurat la birourile agenților de poliție iar două la autospeciale utilizate de aceștia.
    În cauză cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    GÂMAN- „SPECIALUL” DE LA INSEMEX PETROȘANI – LA FINAL DE MANDAT

    După lefurile de miliarde, directorul Artur Găman este acuzat de nepotism. Soția, numită șefă...

    Peste 1.800 de cioate nemarcate descoperite în Hunedoara. Material lemnos de peste 272.000 de lei, confiscat de polițiști

    Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile de combatere a tăierilor ilegale de arbori și a furtului...