Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Constanța. Două persoane au murit după ce s-au izbit în garajul ISU Dobrogea

    PUBLICAT ÎN

    Două persoane au murit în urma unui accident rutier ce a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în centrul oraşului Constanţa, autoturismul în care se aflau izbindu-se de clădirea garajului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, de pe strada Mircea cel Bătrân.
    Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, din constatările făcute la faţa locului a reieşit că două autovehicule au intrat în coliziune, pe fondul neasigurării corespunzătoare şi neacordării de prioritate în intersecţie, după care unul dintre ele a doborât un stâlp de iluminat stradal, din beton armat şi a ricoşat într-o maşină de pe marginea drumului şi, apoi, în clădirea garajului ISU.
    „Militarii au intervenit cu promptitudine. Şoferul din autoturismul Audi Q5 a fost rănit uşor, pe când cele două persoane din turismul Ford, un bărbat şi o femeie, au fost grav răniţi, cadrele medicale sosite la faţa locului aplicându-le manevre de resuscitare”, a declarat Chiriţă.
    Ulterior, cele două persoane grav rănite, cărora iniţial li s-au aplicat manevre de resuscitare la faţa locului, au decedat.

    Sursă: Agerpres

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Mesajul Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia Zilei Justiției

    De-a lungul istoriei magistraturii, au existat ani în care instituțiile şi-au urmat firesc drumul,...

    DOCUMENT OFICIAL ANC: SOȚIA DIRECTORULUI INSEMEX, REVOCATĂ DIN FUNCȚIA DE ȘEF AL LABORATORULUI DE TOXICOLOGIE DUPĂ SESIZĂRILE OBSERVATORULUI NAȚIONAL TV

    Un document oficial transmis redacției Observatorul Național TV de către Autoritatea Națională pentru Cercetare...

    JUSTIȚIA CONTRAATACĂ: 50 DE PREȘEDINȚI DE TRIBUNALE ACUZĂ O CAMPANIE DE SUBORDONARE POLITICĂ ȘI CER OPRIREA ATACURILOR ASUPRA INSTANȚELOR

    Reacție fără precedent în sistemul judiciar din România. Nu mai puțin de 50 de...