Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Alertă de ninsori și vreme rea în România

    PUBLICAT ÎN

    Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o informare de ninsori în zonele de munte, precipitaţii mixte în sud şi est şi intensificări ale vântului în est şi sud-est, valabilă de duminică, ora 13:00, până luni la ora 15:00. Răcirea vremii va continua, iar minimele vor deveni negative în toată ţara.

    în intervalul duminică ora 13:00 – luni ora 15:00, va ninge în general moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă, iar în estul Transilvaniei şi în centrul şi sudul Moldovei în după-amiaza zilei de duminică şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.

    În dealurile sudice vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în Dobrogea şi Câmpia Română ploile se vor transforma temporar în lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 45 – 50 de kilometri pe oră în regiunile estice şi sud-estice, iar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură rafalele vor fi în jurul a 55 de kilometri pe oră.
    Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice vor fi în majoritatea zonelor mai scăzute decât normele perioadei, iar minimele vor deveni negative în toată ţara.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...