Atacuri principale și respingerea lor
Se desființează infracțiunea de „mărturie mincinoasă”
Este o minciună grosolană în comunicatul DNA. SE MENȚIN TOATE PREVEDERILE ACTUALE PRIVIND MĂRTURIA MINCINOASĂ.
 

• Se rezervă însă dreptul persoanelor audiate de a refuza să depună mărturii care le-ar putea incrimina.

• De asemenea, se garantează dreptul unei persoane care făcut denunț fals sub presiunea procurorilor de a-și modifica această declarație în fața judecătorului, fără a fi tras la răspundere pentru mărturie mincinoase. (Astăzi, procurorul poate amenința o persoană cu dosare penale ca să facă un denunț fals, cu sublinierea că dacă își va modifica declarația în fața judecătorului, va fi pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă).

• Se face distincție între „mărturia minicinoasă” și mărturiile divergente ale mai multor martori. O persoană nu poate fi trasă la răspundere pentru  că declarațiile altora nu coincid cu declarația sa.

 
 
Procurorii sunt obligați să îi înștiințeze imediat pe infractori când îi cercetează, iar aceștia pot distruge probele care îi incriminează
Este de asemenea o minciună grosolană în comunicatul DNA, unde se afirmă că procurorul este obligat ca imediat după înregistrarea unei sesizări care privește o persoană determinată să o anunțe pe aceasta. Obligația apare doar când procurorul are date suficiente pentru a aprecia să persoana respectivă a săvârșit fapta, astfel încât aceasta să poată beneficia de dreptul de a păstra tăcerea sau de a nu face declarații care o auto-incriminează.
 

• În realitate, conform proiectului de lege,, obligația de a anunța o persoană că are calitatea de suspect apare doar atunci când procurorul a obținut suficiente date care constitui o bănuială rezonabilă că acea persoană a sâvârșit fapta. Între momentul sesizării și această fază a procesului, poate trece foarte mult timp. Deci cel cercetat nu poate distruge probele care l-ar putea incrimina, așa cum sugerează DNA.

• Obligația procurorului de a informa persoana că are calitatea de suspect în momentul în care s-a conturat bănuiala rezonabilă că acesta a săvârșit fapta cercetată este necesară pentru a-i da acestuia posibilitatea de a păstra tăcerea și de a nu face declarații care l-ar putea auto-incrimina, drepturi prevăzute în Directiva UE 2016/343.

• Altfel, dacă persoana vizată nu capătă această calitate de suspect, care îi garantează drepturile de mai sus, ea poate fi chemată la audieri ca martor, iar în aceste condiții nu poate refuza să depună declarațiile, iar dacă nu recunoaște anumite aspecte care ar putea să o incrimineze, atunci ar putea fi acuzată de mărturie mincinoasă, ceea ce pune persoana suspectă într-o relație vulnerabilă prin care i se încalcă prezumția de nevinovăție.  

 
 
Procurorii nu vor mai avea acces rapid la informații din bazele de date ale unor autorități publice.
O altă afirmație falsă. Modificarea nu limitează rapiditatea accesului procurorurilor, ci doar instituie obligația ca și celelalte părți să poată avea acces la datele solicitate de procurori din bazele de date al unor autorități publice.
Alfel spus, amendamentul prevede ca și persoanele acuzate să poată solicita, de pildă, înregistrările unor interceptări pentru a verifica dacă acestea sunt autentice sau dacă nu cumva conțin elemente care le dezincriminează și pe care procurorii, cu rea credință sau din neglijență le-au omis.
 
Martorii vor fi intimidați de inculpați în timpul audierilor
O altă minciună grosolană. Prezența inculpaților la audierilor celorlalți martori este garantată doar în fața instanțelor de judecată. Adică în faza cercetării, când judecătorul de drepturi și libertăți audiază martori pentrua decide dacă aplică măsuri preventive și în fața judecății.
 

• Dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces este garantat atât de Directiva UE 2016/343, cât și de Convenția Europeană pentru drepturile omului.

• Este fals că inculpatul va fi prezent la audierile martorilor desfășurate de procurori, în faza de cercetare.

 
 
Procurorii vor putea fi traci la răspundere discreționar, fără a mai fi nevoie de demonstrarea relei-credințe sau a gravei neglijențe.
FALS din nou. Modificarea la care se referă DNA nu se referă la achitări obișnuite, în general, ci are în vedere strict două situații extrem de grave:
 

• în care o condamnare definitivă este desființată de o altă instanță, ceea ce demonstrează grava neglijență a condamnării inițiale

• Privarea de libertate prin mijloace nelegale, ceea ce demonstrează reaua-credință a celui care a dispus această măsură.

• În ambele situații, în virtutea drepturilor fudamentale ale omului, statul este obligat să acorde despăgubiri persoanei care a avut de suferit, iar apoi, conform amendamentului propus, TREBUIE (nu doar „poate”, cum e în prezent) să se întoarcă împotriva celui care a produs acel neajuns.

• Așadar nu e vorba tragerea la răspundere a procurorului în cazul unei achitări, în cadrul unui proces normal, ceea ce ar înseamna o timorare a procurorilor, cum sugerează DNA. E vorba strict de cele două situații în care se produc erori sau abuzuri grave împotriva libertății unei persoane.

 
 
Nu mai pot fi arestați cei cercetați pentru fapte grave produse cu violență sau pentru corupție, spălare de bani etc.
FALS. Conform proiectului, arestul se poate dispune pentru orice infracțiune cercetată pentru care pedeapsa e mai mare de 5 ani, însă trebuie să primeze criteriile care impun o astfel de măsură: încercarea de a se sustrage anchetei, tentativa de distrugere de probe sau influențare a anchetei, intimidarea martorilor.
 
DNA nu mai poate respecta dreptul la informare al opiniei publice, pentru că i se interzice să mai publice comunicate despre anchetele penale
Este o abordare incalificabilă prin care se invocă un drept, pentru a justifica încălcarea altui drept. Dreptul fundamental al omului de a beneficia de prezumția de nevinovăție, nu poate fi încălcat pe considerentul dreptului la informare. DNA își trădează astfel preocupările de imagine și atitudinea prin care desconsideră drepturile fundamentale ale omului, ceea ce o transformă dintr-o instituție de apărare a dreptății, într-o instituție cu reflexe represive.
 

• Opinia publică va fi suficient de bine informată în momentul pronunțării hotărârii finale prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția unei persoane.

• Presa nu mai trebuie să fie un mijloc de influențare și de presiune asupra judecătorilor care trebuie să se pronunțe într-un caz.

• Prin această acuzație, DNA își trădează preocupările deosebite pe care le are față de impactul public pe care îl generează anchetele sale. În loc să se ocupe de instrumentarea cazurilor, pe baza legii și a probelor juridice, DNA pare mai preocupată de acțiuni de PR prin care să inducă vinovății asupra celor anchetați, astfel încât aceștia când ajung în instanță să fie deja considerați vinovați.

• Este un dezechilibru major între capacitatea de comunicare a DNA și reacția celui acuzat în încercare de a proba public că nu este vinovat de ceea ce spune în comunicatele DNA. Exact din acest dezechilibru, în fața opiniei publice, sarcina probei s-a inversat: DNA doar acuză, iar cel acuzat este nevoit „să își demonstreze nevinovăția”.

 
 
A se vedea tabelul comparativ de mai jos
[vc_gallery type=”image_grid” images=”17503,17504,17505,17506,17507,17508,17509,17510,17511,17512,17513,17514,17515,17516,17517,17518″ img_size=”full”]