Faptele – două tentative de înşelăciune şi o infracţiune consumată – au fost comise în noaptea de 03/04.01.2018, pe raza municipiului Deva. Din fericire, două dintre persoanele cărora li s-au solicitat telefonic sume de bani au fost vigilente şi au apelat la timp la sprijinul Poliţiei, dându-şi seama că ar putea deveni victime ale unor infracţiuni de înşelăciune. Nu la fel de vigilentă a fost, însă, o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Deva. Aceasta, la data de 03.01.2018, i-a dat tinerei identificate de poliţişti 1.500 de euro și 3.000 de lei, după ce a fost apelată de persoane neidentificate, care, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un eveniment rutier, i-au solicitat sumele respective de bani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Escroaca are 29 ani și va ajunge în fața magistraților pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Aceasta este cercetată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
DGASPC HUNEDOARA CERE ÎN INSTANȚĂ CONSILIERE PSIHOLOGICĂ OBLIGATORIE PENTRU UN MINOR
Pe data de 12 februarie 2026 este programat primul termen de judecată la Judecătoria...
ACTUALITATE
Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor
Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor a fost încă o încercare de a...
INFORMARE/PROMOVARE
Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni
Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...

