Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, sâmbătă, pe autostrăzile A2 şi A4, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pe tronsonul kilometric 193 – 212 (Medgidia – Murfatlar – Constanţa) al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa şi pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă – ninsoare, strat subţire de zăpadă frământată.
Totodată, drumarii acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului.
De asemenea, pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, şoferii care rulează pe aceste tronsoane sunt sfătuiţi să nu pornească la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, se precizează în comunicat.