Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Listă cu ce poţi face şi ce nu în Petroşani

    PUBLICAT ÎN

    Consiliul Local al municipiului Petroşani are o atotcuprinzătoare listă cu contravenţiile şi valoarea acestora în ceea ce priveşte salubrizarea şi protecţia mediului. În cazul în care legea ar fi respectată mot-a-mot, nici măcar un singur petroşenean nu ar scăpa de „recompensarea” cu câte o sancţiune contravenţională. Nu de alta, dar în prezent, absolut toate punctele prevăzute în lista de contravenţii sunt „îndeplinite” de către concetăţenii noştri sau animalele lor de companie.
    Printre multe altele, lunga listă de contravenţii cuprinde :
    – Depozitarea în sau lângă containerele de gunoi a materialelor rezultate din demolări sau reamenajarea locuinţelor.
    – Deterioararea containerelor;
    – Ruperea arborilor, arbuştilor, gardului viu sau florilor de pe domeniul public;
    – Deteriorarea mobilierului urban sau a echipamentelor de joacă din parcuri;
    – Neîndepărtarea gheţii şi necombaterea poleiului de pe trotuarele din preajma locuinţelor şi a sediilor;
    – Murdărirea străzilor sau zonelor verzi ca urmare a spălării maşinilor, teraselor sau vitrinelor unităţilor comerciale;
    – Scuturarea covoarelor, aruncarea gunoaielor menajere sau a resturilor de orice fel pe fereastră;
    – Lipirea de afişe, materiale publicitare, anunţuri, în alte locuri decât cele special amenajate de către primărie;
    – Pătrunderea şi scăldatul în fântânile arteziene;
    – Păşunatul, lăsarea în libertate sau fără supraveghere a animalelor pe domeniul public;
    – Accesul cu câinii în parcuri;
    – Accesul animalelor în zona rampelor de gunoi (oare cum vor plăti maidanezii pentru principala masă pe care o servesc din tomberoanele de gunoi?).
    Pentru că orice listă de contravenţii are anexată şi o valoare a amenzilor aplicate în caz de încălcare a legilor şi această hotărâre a CL Petroşani prevede şi cuantumul sancţiunilor pecuniare. Acestea sunt cuprinse între 100 de lei şi 2.500 de lei, cea mai mare sancţiune urmând a fi aplicată persoanelor juridice care refuză să ridice de pe domeniul public „materialele de orice fel, depuse fără aprobarea primăriei, inclusiv a meselor şi băncilor aferente teraselor de vară”.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...

    Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind creșterea primei de sechestrare forestieră

    Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și...