Imobil de garsoniere cuprins de flăcări la Vulcan. Focul a pornit de la o garsonieră și s-a extins cu repeziciune.
Potrivit primelor informații sunt mai multe persoane blocate în imobil iar pompierii intervin pentru a le evacua.
Potrivit primarului localității Vulcan, Gheorghe Ile, focul s-a extins cu repeziciune și din cauza faptului că vântul bate destul de tare. Două persoane sunt asitate la fața locului de echipajele de prim-ajutor.
Pompierii Detașamentului Petroșani și ai Gărzii de intervenție Lupeni sunt implicați în operațiunile de stingere a unui incendiu izbucnit la o garsoniera din municipiul Vulcan.
Arderea s-a propagat la izolația exterioara a blocului generând o cantitate mare de fum. Ajunși rapid la locul în care se dezvolta incendiul pompierii au decis evacuarea de urgență a 35 de persoane, dintre care 20 sunt copii. Concomitent cu această operațiune a fost dezvoltat dispozitivul de stingere in scurta vreme pompierii reușind să stopeze propagarea incendiului.
Pentru că prezentau simptomele unor intoxicări ușoare cu fum 6 minori și 4 femei au fost transportați la Upu Vulcan. Echipajele au intervenit cu 3 autospeciale de stingere, 3 ambulante, 2 autoscări și o ambulanta SAJ.