Actrița Aimee Iacobescu a murit! Actrița s-a luptat cu cancerul în ultimii ani și a murit la vârsta de 71 de ani. Era una dintre marile doamne ale teatrului românesc. A jucat zeci de roluri în piese și filme, dar Aimee Iacobescu va rămâne în inimile iubitorilor de film cu rolul Domniței Ralu, din seria filmelor cu haiduci.
Aimée Iacobescu a declarat într-un interviu din Jurnalul Național, că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați.
A absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), azi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți Octavian Cotescu și Laurențiu Azimioară.
Fiică a unui farmacist, colonel de armată, a intrat la Actorie deja din primul „foc”, împreună cu fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu, deși locurile erau extrem de puține, mai ales pentru „fete”, între 3 și max. 14 pe an, fiindcă și rolurile pentru ele sunt mult mai puține, decât pentru „băieți”…, concurența fiind însă cu atât de mare, cu cât f. multe odrasle ale nomenklaturii aspirau la artă, încât „reușita” depindea f. mult și de pile…[necesită citare]
La repartiție însă au venit cu avocatul și au cerut un loc în București, ca „șefi de promoție”, deși „nu erau”…, și așa au trebuit sa fie primiți de prima scenă a țării, de Teatrul Național, unde Aimée a jucat 40 de ani, din 1968 până în 2008. Fratele ei Dorel, a părăsit însă țara, după câțiva ani, și s-a stabilit la Paris, unde predă limbi străine.[necesită citare]
Aimée Iacobescu a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu.
A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu.
Aimée Iacobescu suferea de cancer, și mijloacele ei financiare modeste făceau cu greu față tratamentului costisitor. În dimineața zilei de 27 martie 2018 s-a stins din viață.
Filmografie
- De-aș fi… Harap Alb (1965)
- Haiducii (1966), regia Dinu Cocea
- Șapte băieți și o ștrengăriță (1967), Bernard Borderie, coproducție cu Franța
- Răpirea fecioarelor (1968), regia Dinu Cocea
- Haiducii lui Șaptecai (1971) – Domnița Ralu, regia Dinu Cocea
- Zestrea domniței Ralu (1971) – Domnița Ralu, regia Dinu Cocea
- Săptămâna nebunilor (1971) – Domnița Ralu, regia Dinu Cocea
- Cu mâinile curate (1972) – Charlotte, regia Sergiu Nicolaescu
- Nu filmăm să ne-amuzăm (1975) – Lucia, regia Iulian Mihu
- Osînda (1976) – Magda Pârâianu, regia Sergiu Nicolaescu
- Revanșa (1978), regia Sergiu Nicolaescu
- Ultima noapte de dragoste (1980), regia Sergiu Nicolaescu
- Dumbrava minunată (1980) – Sora Soarelui, regia Gheorghe Naghi
- Cuibul de viespi (1987) – Jenny Valeriu / Amy Andronache, regia Horea Popescu
- Detectiv fără voie (serial TV, 2001), regia Sergiu Nicolaescu
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Aimée Iacobescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.