Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) sau Cincizecimea (gr. pentekoste; lat. pentecoste – cincizeci de zile) se sărbătoreşte la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti).
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri şi a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.
În această zi, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.
Despre venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi, a vorbit însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. (Ioan 16, 7)
Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).
În Ierusalim se aflau atunci iudei din toate părţile pământului, care trăiau între neamuri: Parţi, mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei, romani, aflaţi în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi. Toţi aceşti oameni care vorbeau limba locului din care veneau îi auzeau şi îi înţelegeau pe Sfinţii Apostoli despre faptele minunate ale lui Dumnezeu în limba fiecărui asculător.
Chiar în acel ceas Sfântul Apostol Petru a rostit prima sa predică în faţa mulţimii, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Auzind ei cuvântul lui, au întrebat ce să facă, iar Apostolul Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 37-38).
La cuvântul Apostolului Petru au crezut în Hristos şi s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii de oameni.
Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia. Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.
După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu. (surse: vol. „Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, 1996; Dicţionarul de Teologie Ortodoxă, 1994)