Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Anchetă la final! Maşina unui jurnalist de investigaţii, incendiată la Petroșani – VIDEO

    PUBLICAT ÎN

    Mașina unui jurnalist de investigaţie a fost incendiată în data de:02.04.2019, la Petroșani.Focul a fost pus intenţionat.
    Poliția a deschis o anchetă pentru distrugere, iar criminaliștii au făcut cercetări la fața locului și au ridicat probe solide.
    Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ-Hunedoara.
    Șeful IGPR, Ioan Buda, a dispus să fie trimiși în Valea Jiului, ofițeri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, a IGPR, în sprijin pentru colegii de la IPJ-Hunedoara.
    Potrivit unor surse de încredere, ancheta este la final și într-o perioadă foarte scurtă de timp, atât incendiatorul, cât și cei care sunt implicați în această acțiune criminală vor fi săltați și urmează să-și petreacă mulți ani în spatele gratiilor.

    VIDEO


     
    Maşina aparţine jurnalistului Robert Wagner, director al Observatorul Național Press. Autoturismul Volkswagen Golf  parcat în fața casei lângă în care locuiește jurnalistul a ars în jurul orei 2.06. Incendiul a fost observat de jurnalist, care a sunat la 112.
     
    „Este o acțiune de tip mafiot care mă face să cred că investigațiile și dezvăluirile pe care le-am făcut de-alungul timpului au deranjat. Am încredere în polițiști că îl vor prinde pe incendiator, cât și pe cei care au comandat acestă acțiune criminală. Acțiunea din data de: 02.04.2019, nu mă face nicio secundă să mă opresc din a-mi face meseria de jurnalist .Sunt pregătit pentru a-mi proteja familia și nu voi ezita să mă folosesc de toate mijloacele din dotare, pentru a mă apăra de de cei care cred că sunt mai presus de lege.”, a spus Robert Wagner.
    Vom reveni în curând cu imagini video în exclusivitate!

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ce motiv a găsit un hunedorean ca să-și snopească în bătaie soția?

    Bărbatul s-a înfuriat la culme pentru câteva mucuri de țigări și și-a luat soția...

    Brad: Un hunedorean, prins băut la volan, a dat vina pe câinii maidanezi

    Așa s-a apărat un hunedorean prins de polițiștii din municipiul Brad conducând un autoturism...

    Tată dependent de droguri, acuzat că și-a bătut copila

    Minora a fost lovită de mai multe ori de tatăl său, ultima dată fiind...