Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 19 şi 20 august, o vizită la Washington, la invitaţia omologului american, Donald Trump, a precizat marţi seara Administraţia Prezidenţială.
Anterior, Casa Albă a anunţat întrevederea celor doi preşedinţi pe data de 20 august.
„Cu prilejul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic. Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”, arată Administraţia Prezidenţială.
Preşedinţia americană a informat că cei doi lideri vor discuta despre cea mai bună abordare a provocărilor de securitate comune cu care se confruntă SUA şi România şi despre căile de a promova parteneriate energetice şi comerciale bilaterale şi echitabile.
Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, notează Casa Albă.
Sursa citată subliniază că preşedintele Trump „aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis”.
Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017.