Portarul CFR-ului, Cosmin Vâtcă, spune că el și coechipierii nu fac diferențe între partidele din competiția internă și cele din Liga Campionilor. Concret, elevii lui Dan Petrescu pregătesc cu aceeași intensitate un meci cu Celtic și unul cu Hermannstadt.
Pentru ardelenii, după egalul cu scoțienii, urmeză diseară confruntarea cu sibienii, iar victoria este singura opțiune valabilă pentru ei.
” Concentrarea este la fel în Liga Campionilor și Liga 1, știm că e un drum lung până la câștigarea campionatului. Victoriile aduc victorii, dar nu suntem câștigători înainte de meci, trebuie să fim serioși. Hermannstadt este o echipă foarte bună, agresivă, am jucat de trei ori cu ei sezonul trecut și știu cât de bine pot evolua. Sunt convins că există motivație mare la ei, anul trecut abia s-au salvat de la retrogradare, vor să abordeze altfel campionatul în acest sezon” – Cosmin Vâtcă, portar CFR Cluj.
”Mai bine meciuri decât antrenamente”
Jucătorul campioanei nu se plânge de programul extrem de încărcat pe care echipa îl are de la începutul sezonului.
”Nu este ușor să jucăm din trei în trei zile, dar este mai frumos să ai meciuri oficiale decât să te antrenezi. În două luni am avut meciuri cât aproape un tur de campionat, dar avem un lot bun și numeric și valoros și cu siguranță vom face față pe toate planurile” – Cosmin Vâtcă, portar CFR Cluj.
Cosmin Vâtcă speră ca diseară, de la ora 21.00, fanii din Gruia să ia cu asalt arena, așa cum au făcut-o miercuri, în meciul cu Celtic, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
”Sperăm să vină un număr cât mai mare de suporteri la stadion, CFR a jucat un fotbal frumos de la începutul campionatului și fanii au ce vedea. Avem nevoie de ajutorul fanilor la fiecare meci” – Cosmin Vâtcă, portar CFR Cluj.