Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Comunicat de presă deputat Laurențiu Nistor

    PUBLICAT ÎN

    Comisia pentru politica economică, reformă și privatizare a Camerei Deputaților a avizat favorabil, în ședința de marți, 3 martie, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024. 

    Prin această Ordonanță se aprobă, continuarea, până în anul 2024, a eforturilor începute de către Guvernele PSD Ponta-Grindeanu-Tudose, de atenuare a consecințelor negative asupra persoanelor disponbilizate prin concedieri colective, efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. respectiv Societății Naționale de Inchideri Mine Valea Jiului S.A. pentru care  s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive. 
    După cum se știe, Guvernul Convenţiei Democrate, condus de Victor Ciorbea este cel care, din considerente economice, a luat decizia concedierilor colective, mineritul fiind considerat prea costisitor. Cu bani de la Banca Mondială, care să compenseze pierderea locului de muncă, minerii din Valea Jiului au fost invitaţi să se înscrie de bună voie în programul de disponibilizare.
    Actuala Ordonanța de urgență reglementează continuarea acordării venitului lunar de completare, ca măsură de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate. Astfel, în perioada 2015-2018, prin hotărâri de guvern succesive, s-a aprobat alocarea unor sume din Bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., respectiv de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Aceste hotărâri de guvern au avut ca temei legal OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponbilkizate prin concedieri coelctive efectuate în baza planurilor de disponibilizare, cu modificările și completările ulterioare
    Având în vedere asigurarea unui tratament egal pentru persoanele ce urmează a fi disponibilizate de la aceste două societăți, se impunea continuarea asigurării unor sume de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 2019-2024, având în vedere și faptul că acestea nu sunt incluse în ajutorul de stat autorizat în cadrul programului de închideri a minelor de huilă, convenit cu instituțiile europene.
    Pentru actualul Guvern, mineritul nu însemnă decât o problemă care trebuie finalizată cât mai curând, închiderile de mine fiind lăsate în seama unor foști contabili de cooperativă de lucru la domiciliu “Arta Aplicată”, care sunt mai degraba preocupati de sponsorizarea liderului PNL si cumpararea, astfel, de pozitii politice de familie. Proaspăt numită Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, mama unuia dintre consilieri de stat ai primului ministru demis, Ludovic Orban, Daniela Nicolescu, noua stea liberală care va conduce închiderile de mine, nu cunoaște nici măcar amplasarea geografică a Văii Jiului și nici denumirea oficială a instituției în al cărui Consiliu de Administrație a fost numită. Vai de Valea Jiului, cu astfel de lideri de carton, mânați doar de interesele pecuniare ale unui post bine plătit!
     
    Deputat Laurențiu Nistor,
    Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Papa Francisc a murit la 88 de ani. A condus Biserica Catolică timp de 12 ani

    Vaticanul este în doliu după moartea Papei Francisc, care s-a stins din viață la...

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...