Au existat mai multe dosare penale la autoritățile judiciare din Valea Jiului, în care au fost comise atacuri de tip mafiot asupra unor jurnaliști de invesigații. Le-au fost incendiate locuințele, autoturismele, au fost ameninați, ba chiar au fost bătuți în plină stradă. Incidentele deosebit de grave au rămas fără autori. Polițiștii din Petroșani, din neștiință ori alte motive doar de ei cunoscute, de-a lungul anilor n-au reușit să facă dosare solide ori n-au găsit autorii.
Un exemplu recent este cel al subsemnatului. De mai bine de un an de zile a fost organizat un atac de tip mafiot împotriva mea. La adăpostul nopții, autoturismul de serviciu mi-a fost incendiat chiar în fața locuinței. Sistemul de supraveghere video a surprins incidentul, deci o probă solidă pentru anchetatori, iar autorii și complicii sunt cunoscuți. N-au ajuns încă să răspundă pentru faptele grave dat fiind faptul că autoritățile judiciare nu reușesc să finalizeze dosarul, să aibă probe solide, să facă dreptate. În aceste condiții pare pe deplin justificat crezul popular cum că un amărât care vinde lobodă sau fură o bucată de pâine înfundă pușcăria iar grupările interlope de tip mafiot nu pățesc nimic. Sperăm să fim contraziși și să putem spune că ne bazăm pe autoritatea statului pentru a ne proteja.
VIDEO
Anul 2002
Jurnalistul Sergiu Poliopol își vedea autoturismul în flăcări chiar în timp ce modera o emisiune de investigații la Alpha Tv, televiziune locală deținută chiar de el. Se întâmpla ziua în amiaza mare iar mașina a fost stropită cu o substanță inflamabilă în fața sediului televiziunii și incendiată. Polițiștii n-au reușit să finalizeze dosarul și să-i pedepsească pe vinovați.
Anul 2003
Jurnalista de investigații Carmen Cosman era atacată și lovită cu o furie de nedescris de un individ. Incidentul avea loc ziua în amiaza mare, la câțiva metri de sediul Poliției Petroșani. Ziarista a fost lovită cu pumnii și un corp contondent în cap. Alături de ea era și corespondentul EVZ, Marius Mitrache. Și acesta a fost lovit de atacator. Nici după trei ani de la atac n-a fost rezolvat cazul deși polițiștii aveau și martori care puteau da amănunte despre atacatori. În cele din urmă, polițiștii din Petroșani au încropit un dosar penal pe numele unui individ. Cum era cusut cu ață albă, dosarul a fost respins de judecători. Caz nerezolvat!
Anul 2006
O ziaristă din Valea Jiului a fost victima unei acțiuni de intimidare, după ce persoane necunoscute au incendiat ușa apartamentului unde locuiește. Ileana Firtulescu era redactor-șef la săptămânalul local „Informația”, și se ocupa de presa de investigații. Pe preșul din fata ușii a găsit un bilet de amenințare în care scria: „A fost ultima ta audiere. Vezi să nu-i trebuiască la Anca (n.r. – fata ziaristei, care este bolnava) mai mulți bani de medicamente. E doar un avertisment”. Firțulescu scrisese mai multe articole despre lumea interlopă. Autorii n-au fost descoperiți de polițiștii din Petroșani. Alt caz rezolvat!
Alte atacuri asupra unor jurnaliști de o amploare mai mică au avut loc în decursul anilor și nimeni n-a fost găsit și tras la răspundere. Deși cu probe de netăgăduit în față, în unele cazuri, procurorii de la Petroșani au decis să renunțe la urmărirea penală împotriva autorilor. Mesaje de tipul: ”Te spânzur cu mâna mea de Jiul Shopping Center” au fost considerate doar ”o pierdere a lucidității” autorilor și nesancționate.
Ne-am dori să salutăm profesionalismul anchetatorilor și al celor care ar trebui să facă dreptate, însă, din păcate, până acum s-a dovedit că nu ne putem baza pe ei, pe cei din regiune. Nu aducem în discuție o serie de dosare penale pe numele unor influenți oameni de afaceri ori pe numele beizadelelor lor care au comis infracțiuni. Unele dintre ele au ajuns în instanță doar pentru că au fost luate și soluționate de procurori din alte părți, ca de exemplu cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.