O instanță din Rusia a decis joi ca opozantul Alexei Navalnîi să fie meținut în închisoare și a respins apelul făcut de cunoscutul critic al Kremlinului la adresa reținerii sale, transmite Reuters.
Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile pe 18 ianuarie pentru că ar fi încălcat termenii eliberării condiționate, lucru pe care el în neagă.
Adresându-se, prin transmisie video, judecătorului care prezida completul, Navalnîi a cerut să fie eliberat și a spus că este vorba de acuzații absurde, inventate de autoritățile ruse din motive politice.
„Nu vom permite niciodată ca acești oameni să ne confiște și să ne fure țara. Da, forța brută este de partea voastră acum. Puteți să mă țineți încătușat. Dar asta nu va continua la nesfârșit”, a declarat el.
După ce instanța și-a anunțat decizia, Navalnîi i-a spus judecătorului că „totul mi-era clar dinainte de începerea audierii, mulțumesc”.
Occidentul a cerut Moscovei să-l elibereze, iar zeci de mii de ruși au protestat duminică împotriva încarcerării sale. Aliații lui Navalnîi au făcut apel la noi proteste, luna aceasta, pentru eliberarea opozantului rus.