Armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva asupra Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, acuzând Kievul că a respins negocierile, transmit agenţiile internaţionale de presă.
”Astăzi, toate unităţile au primit ordinul să lărgească ofensiva în toate direcţiile, conform planului ofensivei”, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov.
Acesta a susţinut că separatiştii proruşi din estul Ucrainei, sprijiniţi de armata rusă, înregistrează ”succese” şi că nave ucrainene au atacat nave militare ruseşti în Marea Neagră, considerând ”foarte probabil” ca drone americane de recunoaştere să fi ghidat navele ucrainene, informaţii neverificate de alte surse.
Rusia a acuzat mai devreme Ucraina, în a treia zi a invaziei ruseşti, că a zădărnicit un armistiţiu refuzând negocierile cu Moscova pe care le acceptase anterior, acuzaţie la care Ucraina a răspuns că oferta de negociere a Rusiei ar fi fost de fapt un ultimatum.
Cea mai mare parte a trupelor ruse angajate în ofensiva către Kiev sunt la circa 30 de kilometri de centrul oraşului, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, care a făcut referire la rapoarte ale serviciile de informaţii.
Acestea din urmă atacă pe mai multe direcţii şi au cucerit unele zone ale ţării, mai ales în sud şi est, dar asaltul aşteptat asupra capitalei Kiev încă nu a avut loc, fiind însă înregistrate în timpul nopţii atacuri cu rachete asupra oraşului şi schimburi de focuri.
Rusia a angajat în această invazie peste 50% din forţele masate anterior la frontiera ucraineană, a declarat la rândul său un responsabil al Pentagonului.
”Continuăm să vedem semne ale unei rezistenţe ucrainene viabile. Credem că ruşii sunt tot mai frustraţi de pierderea lor de elan în ultimele 24 de ore, mai ales în nordul Ucrainei”, mai ales că sâmbătă forţele ruse au fost încetinite în ofensiva lor şi nu au reuşit să preia controlul asupra niciunui oraş ucrainean şi nu au câştigat nici controlul asupra spaţiului aerian, ceea ce le îngreunează ofensiva la sol pentru că trupele terestre ruse nu pot fi sigure de sprijinul aviaţiei, a rezumat situaţia acest responsabil, potrivit Agerapres.