Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe premierul ungar Viktor Orban pentru victoria sa în alegerile legislative

    PUBLICAT ÎN

    Putin și-a exprimat speranța că legăturile dintre Moscova şi Budapesta se vor consolida, precizează Kremlinul, citat de AFP şi EFE.

    „Șeful statului rus s-a declarat convins că, în ciuda unei situații internaționale dificile, dezvoltarea viitoare a legăturilor bilaterale şi a parteneriatului între Moscova şi Budapesta va corespunde intereselor popoarelor rus şi ungar”, se precizează în comunicatul președinției ruse.

    Cu 53,1% după numărarea a 98% din voturi, FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, a câștigat alegerile legislative care au avut loc duminică în Ungaria, la mare diferență față de Alianța opoziției unite, condusă de Peter Marki-Zay (35%).

    Orban are, astfel, cale liberă către un al patrulea mandat consecutiv de premier, al cincilea din cariera sa politică.

    Presa internațională notează că, după anunțarea rezultatelor parțiale, premierul maghiar a profitat de ocazie pentru a se distanța din nou de Uniunea Europeană.

    Astfel, potrivit BBC, Orban i-a criticat pe „birocrații de la Bruxelles” și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, numindu-i „adversari”, în discursul de după închiderea urnelor.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA

    Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...