În data de 26 aprilie 2022, ora 22:15, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul 112, de către o tânără în vârstă de 23 de ani, din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în apartament, a fost victima unei tâlhării comisă de către persoane necunoscute.
Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, tânăra de 23 de ani, oferea servicii sexuale contra-cost și în urma unor discuții telefonice avute anterior cu două persoane necunoscute, acestea au intrat în interiorul apartamentului, ar fi agresat fizic victima și ar fi sustras din apartament suma de 500 de lei, un televizor și un telefon mobil.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi tineri în vârstă de 22 de ani și respectiv 24 de ani, ambii din comuna PUI, ca fiind prezumtivii autori ai infracțiunii de tâlhărie. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, tânăra de 23 de ani, anterior sesizării apelului telefonului prin intermediul SNUAU 112, ar fi sustras din portmoneul tânărului de 22 de ani, 1.000 de lei, bani pe care i-ar fi folosit în interes personal.
Cei doi prezumtivi autori în infracțiunii de tâlhărie și tânăra de 23 de ani, prezumtiva autoare a infracțiunii de furt calificat, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore.
În data de 29 aprilie 2022, instanța a dispus măsura controlului judiciar, pentru cei doi prezumtivi autori ai infracțiunii de tâlhărie și pentru tânără aceeași măsură a controlului judiciar.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat.
CITEȘTE ȘI:
https://observatorulnational.ro/siguranta-si-incredere-un-politist-baut-si-drogat-a-furat-o-masina/
CITEȘTE ȘI:
https://observatorulnational.ro/bataie-intre-interlopi-ce-fac-politistii-video/