Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Anchetă la Penitenciarul Craiova după ce Gheorghe Dincă, a dat interviu!

    PUBLICAT ÎN

    Sunt verificări la Penitenciarul din Craiova, după ce Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a ucis și ars două fete în domiciliul lui din Caracal, județul Olt, a acordat un interviu presei fără ca acesta să fi fost aprobat.

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au transmis, vineri seara, o reacție după ce Gheorghe Dincă a acordat un interviu din penitenciar, el fiind persoană privată de libertate și încarcerată în Penitenciarul Craiova.

    „La data de 12 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, faptă prevăzută de Legea nr. 254 din 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, fiind întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În fapt, un bărbat de 69 de ani, din județul Olt, încarcerat în Penitenciarul Craiova, ar fi beneficiat de un telefon mobil, introdus în mod ilicit, în spațiul de deținere”, transmit reprezentanții Poliției Dolj.

    Cercetările se fac sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând fi dispuse măsuri în consecință.

    SURSAANTENA3

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    ULTIMA ORĂ: SOLDAȚII NORD-COREENI AU AJUNS LA GRANIȚA UCRAINEI

    Situația din Ucraina se complică pe fondul rapoartelor recente care indică faptul că soldați...

    ACCIDENT GRAV PE AUTOSTRADA A1, APROAPE DE SIMERIA: CARAMBOL CU PATRU AUTOTURISME

    Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, un accident grav a...

    LIDERII PNL, ÎN ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ DUPĂ ACUZAȚIILE LANSATE DE GIGI BECALI. CARE ESTE VIITORUL PARTIDULUI ÎN ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024?

    Liderii Partidului Național Liberal (PNL) s-au reunit într-o ședință de urgență, reacționând la dezvăluirile...