Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    De 200 de ani n-a mai fost un cutremur așa mare în zona Olteniei

    PUBLICAT ÎN

    Cele două seisme mari care s-au produs în apropiere de Târgu Jiu, resimțite puternic și în întreaga zonă a Văii Jiului, sunt o surpriză pentru specialiști.

    Deși cunoscută cu activitate seismică de intensitate mică spre medie, în zona Olteniei nu s-au mai produs seisme cu intensitate așa mare de circa 200 de ani. ” Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări. Din acest punct de vedere, a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că pentru această zonă calculele noastre indicau o magnitudine maximă în jur de 5,5.

    Deci, practic, s-a depăşit această magnitudine şi în acelaşi timp a fost şi un şoc dublu. Au fost două cutremure cu magnitudini mari, peste 5. S-a mai întâmplat o singură dată în istorie, acum vreo 80 de ani, în 1943, când un cutremur a fost înregistrat în zonă, de 5,2. Deci, e clar că a fost o intensificare pronunţată a activităţii şi bineînţeles că aceasta va schimba puţin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că pentru viitor vom avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le ştiam noi”, a declarat Directorul ştiinţific al INCDFP, Mircea Radulian. El a adăugat că există date pe o perioadă de circa 200 de ani, care sunt insuficiente şi că zona este monitorizată, dar aceste cutremure, care apar mai rar, întotdeauna apar pe un fond pe care este foarte greu să îl prevezi. Directorul ştiinţific al INCDFP a semnalat că energia în zonă a fost eliberată, sistemul fiind într-un proces de reechilibrare, iar activitatea seismică va scădea.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    ULTIMA ORĂ: SOLDAȚII NORD-COREENI AU AJUNS LA GRANIȚA UCRAINEI

    Situația din Ucraina se complică pe fondul rapoartelor recente care indică faptul că soldați...

    ACCIDENT GRAV PE AUTOSTRADA A1, APROAPE DE SIMERIA: CARAMBOL CU PATRU AUTOTURISME

    Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, un accident grav a...

    LIDERII PNL, ÎN ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ DUPĂ ACUZAȚIILE LANSATE DE GIGI BECALI. CARE ESTE VIITORUL PARTIDULUI ÎN ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024?

    Liderii Partidului Național Liberal (PNL) s-au reunit într-o ședință de urgență, reacționând la dezvăluirile...