Tânărul a fost ridicat în urma unei razii a poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vulcan. ”În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în noaptea de 11 februarie 2023, în jurul orei 20:20, minorul a pătruns prin efracție în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Vulcan, de unde a sustras 50 de lei şi mai multe produse de curățenie şi menaj. În acest caz, prejudiciu în valoare de 1.500 lei, a fost recuperat în totalitate.
De asemenea, poliţiştii au mai stabilit faptul că minorul, în noaptea de 15/16 februarie 2023, a pătruns prin efracție în incinta unor spaţii comerciale închiriate (două magazii de marfă), precum și în două puncte de lucru ale unor societăţi comerciale (o florărie şi un depozit de marfă), de unde, însă, nu a sustras bunuri sau valori”, a informat IPJ Hunedoara.
În urma probatoriului administrat, faţă de cel în cauză, poliţiştii au luat măsura reținerii pentru 24 ore, minorul urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive.