Doi copilași au fost grav răniți în urma unui accident rutier produs la ieşirea din Ineu spre Pâncota, pe DJ792. Două autoturisme s-au lovit frontal, în urma impactului o șoferiță pierzându-și viața.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate cinci victime, printre care una încarcerată, în stare de inconştienţă. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a constatat decesul”, a transmis ISU Arad.
Ceilalţi patru răniţi sunt o fată de 10 ani, un băiat de 12 ani, un bărbat de 37 de ani şi un alt bărbat, de 40 de ani. Ultimul a refuzat transportul la spital, în timp ce primii trei au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe din Arad şi la un spital din Timişoara. Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, băiatul de 12 ani este în stare mai gravă, fiind intubat. El a fost dus la Timişoara cu elicopterul. Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.