Minora în vârstă de 16 ani a luat la rând marile magazine din municipiul Hunedoara și și-a îndesat într-un rucsac de la adidași și până la ciocolată, dar de fiecare dată a fost prinsă de agenții de pază.
Procurorii i-au făcut dosar penal pentru tentativă de furt, însă adolescenta a scăpat de acuzații.
”În timp ce se afla în magazinul Deichman, a încercat să sustragă trei perechi de adidași de diferite mărci în valoare totală de 727 lei, pe care le-a introdus în rucsacul pe care-l purta pe spate fiind prins de o angajată a magazinului. A sustras din magazinul Penny un număr de patru pachete a câte patru conserve de ton, în valoare totală de 107.97 lei, (…) iar din magazinul Lidl situat în Mun. Hunedoara, un număr de 19 ciocolate de diferite mărci, în valoare totală de 135. 81 lei”, se arată în dosar.
Tânăra a mai furat dintr-un alt mare magazin 4 veste din fâș, iar procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunile de furt în formă continuată. În cele din urmă s-a renunțat la acuzații, dat fiind faptul că procurorii au apreciat că ar fi o disproporție vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse.
” Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 318 alin. 14 şi 15 teza I C.proc.pen., va admite cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, va constata legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală (…) şi va confirma această soluţie”, se arată în decizia instanței, care este definitivă.