Șoferul din Petroșani a apelat la Observatorul Național TV pentru a fi ajutat să revină în țară în siguranță, pentru că patroana firmei la care muncea în amenințase. Omul era ținut fără forme legale să muncească pe un vehicul de transport marfă în vestul Europei, iar când și-a cerut drepturile a fost amenințat. Ba chiar i s-a cerut să nu cumva să aibă curajul să revină în țară până după Paști, pentru că va avea de suferit.
Pentru că am făcut public cazul șoferului din Petroșani, patronii firmei de transport au amenințat că dau și Observatorul Național TV în judecată, pe motiv că afirmațiile șoferului nu sunt adevărate, dar mai ales pentru că am sesizat autoritățile să verifice cele semnalate de angajatul ținut fără forme legale.
Iată că autoritățile statului și-au făcut datoria, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara. Instituția a pornit imediat un control de fond la societatea de transport și a confirmat neregulile pe care administratorii nu le recunoșteau.
Astfel, potrivit inspectorului șef al ITM Hunedoara, Florin Bozdog, firma în cauză a fost sancționată contravențional cu amenzi în valoare de 24 de mii de lei.
”S-au dat sancțiuni pe ambele compartimente, și pe relații de muncă dar și pe SSM, iar cuantumul total este de 24 de mii lei. Amenzile au fost pentru muncă fără forme legale și pentru lipsa fișei de aptitudini anterior angajării. Au fost impuse măsuri pentru intrarea în legalitate a firmei”, a precizat șeful ITM Hunedoara.
Cazul șoferului din municipiul Petroșani tratat inuman după cum chiar el povestește poate fi citit aici:
https://observatorulnational.ro/sofer-din-petrosani-angajat-la-negru-amenintat-de-patron-ca-va-fi-sechestrat-daca-are-curaj-sa-revina-in-tara-audio/