Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Hoțul ”defilează” prin fața polițiștilor din Petroșani, dar cine să-l prindă? VIDEO

    PUBLICAT ÎN

    De mai bine de două luni de zile, polițiștii din Petroșani caută un hoț care a operat la doi pași de sediul lor, la magazinul non-stop situat lângă Poliția Municipiului Petroșani. În prima jumătate a lunii martie a acestui an, angajata magazinului respectiv a rămas fără telefonul mobil după ce un client, un tânăr din Uricani i l-a furat de pe tejghea.

    Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unității iar imaginile au ajuns în posesia redacției Observatorului Național. Aceste imagini au ajuns și la polițiștii chemați la fața locului, dar nici până astăzi hoțul n-a fost prins. Mai mult decât atât, angajata păgubită nici până acum n-ar fi fost chemată la audieri de către oamenii legii. În plus i s-ar fi spus că dată fiind valoarea telefonului mobil, respectiv până în 2000 de lei, nu are rost să pretindă să i se rezolve cazul cu celeritate pentru că ei au cazuri mult mai grave. Oricum, noi cei de la Observatorul Național am reușit să aflăm cine este individul suspectat de furt iar informațiile obținute le putem pune la dispoziția organelor penale. Asta dacă polițiștii n-au reușit până acum să-i afle identitatea.

    VIDEO

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PRIMUL CAZ DE HOLERĂ DUPĂ 103 ANI, DESCOPERIT ÎN APROPIEREA GRANIȚEI ROMÂNIEI

    Autoritățile bulgare au raportat recent un caz de holeră la granița României, fiind primul...

    ACCIDENT MORTAL CERCETAT DE POLIȚIȘTII IPJ GORJ

    În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au...

    INTIMITATE ȘI BUNĂSTARE: CELE MAI NOI TENDINȚE ÎN VIAȚA SEXUALĂ PENTRU UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

    Viața sexuală este o parte esențială a bunăstării generale, contribuind la îmbunătățirea sănătății fizice...