Pădurari cercetați penal de polițiști !
Cei doi au vândut masă lemnoasă de pe o suprafață de aproape 80 de hectare, fără să le pese că ar putea fi prinși.
”Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat o serie de verificări privind modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos care face obiectul unor partizi de masă lemnoasă pe picior, constituite în fond forestier național, proprietate publică.
Cu ocazia acestor verificări, ce au avut loc pe raza comunelor Densuș și Lunca Cernii de Jos, poliţiştii au stabilit că doi bărbaţi, în calitate de personal silvic, au pus în valoare material lemnos, în suprafețe de fond forestier național, fiind constituite 4 partizi de masă lemnoasă pe picior, pe o suprafață de 79,9 ha, încălcând prevederile legislației silvice în vigoare.
Poliţiştii au stabilit că prin modul de inventariere al arborilor din partizile respective, raportat la datele operate în aplicația SUMAL 2.0 și a documentelor emise scriptic, care atestă date necoforme cu realitatea din teren, s-a creat un volum scriptic de masa lemnoasă inferior celui marcat în fapt, care, în eventualitatea exploatării, ar fi generat plusuri în gestiune, ce urmau a fi însușite sau valorificate de personalul silvic în cauză (raportat la 82 de arbori identificați ca fiind marcați în plus, ceea ce a condus la stabilirea unui volum total de 771,71 mc material lemnos ca excedent față de volumul total al celor 4 partizi inițial constituite, cu o valoare estimativă a prejudiciului de peste 137.565 de lei)”, a informat IPJ Hunedoara.
Anchetatorii fac cercetări pentru infracțiunile de fals informatic, tentativă la delapidare şi folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau/cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare.