Tânăra își racola clienții prin intermediul anunțurilor de mică publicitate și mergea în diferite localități din țară. A ajuns și în județul Bistrița-Năsăud fiind însoțită de doi proxeneți și o altă prostituată minoră. Cei doi i-au închiriat un apartament și clienții n-au întârziat să apară. Astfel, la ușa tinerei a venit un bărbat care i-a plătit 900 de lei pentru a petrece o noapte întreagă cu el.
”A ajuns la apartament, a stat 10 minute, timp în care în apartament a văzut-o pe inculpată şi pe o minoră, după care a intrat într-o cameră împreună cu inculpata. (…) La un moment dat au intrat în camera în care era cu inculpata cei doi inculpaţi, iar unul i-a zis „ te dai la femeia mea?” şi a început un conflict între ei. Cu unul dintre inculpaţi s-a aruncat pe pat, iar celălalt s-a dus în cameră şi a adus un pistol. După ce a adus pistolul i l-a pus la cap şi a spus stai jos că te omor. Cât era la podea partea vătămată declară că a fost lovită ambii inculpaţi dar şi inculpată cu tocul de la pantofii pe care îl avea în picioare. Știe ca l-au controlat şi i-au luat bani, ceasul şi telefonul. Tot acest incident a durat aproximativ 30 min. după care partea vătămată le-a zis ori mă omoară, ori mă lasă sa plec, iar inculpaţii i-au zis îmbracă-te si ieşi afară. (…) La poliţie a făcut sesizare chiar in noaptea respectivă”, se arată în dosar.
Cei doi proxeneți au susținut că bărbatul era recalcitrant, băut și ar fi vrut s-o bată pe prostituată, așa că l-au dat afară din apartament. Tânăra din Geoagiu nu a recunoscut că practica și a susținut că bărbatul a intrat în casă, a prins-o de păr, iar ea a început să strige și de aici s-a ajuns la scandal. Unul dintre proxeneți a spus contrariul, cum că fasta a practicat prostituția, a răspuns mesajelor clienţilor, iar în data de 17.10.2022, în jurul orei 23:00, i-a anunţat că o să vină în apartamentul în care se aflau și ei cu un client. Polițiștii au stabilit că pistolul cu care unul dintre proxeneți a amenințat victima era o replică de tip airsoft.
Instanța i-a trimis pe cei proxeneți în închisoare, aceștia fiind condamnați la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru tâlhărie clasificată. Aceiași pedeapsă a primit-o și tânăra din Geoagiu.