Angajatul Poliției Petroșani l-a atenționat în mai multe rânduri pe infractor să renunțe la a-i mai oferi mită, dar individul a continuat. Agentul nu s-a lăsat corupt și l-a denunțat.
Totul a plecat de la un accident cu victime în cartierul Aeroport din Petroșani, unde vinovatul a fugit fața locului. Polițiștii l-au găsit și i-au explicat că va fi reținut dacă nu-și recunoaște faptele, așa că a băgat mâna în borseta pe care o avea la brâu și i-a oferit unuia dintre agenți suma de 2000 de lei.
”În timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost încunoștințat, prin intermediul dispeceratului Poliției Municipiului Petroșani, cu privire la faptul că, pe str. Aviatorilor din Petroșani, în dreptul imobilului nr. 12, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane, iar un conducător auto implicat în evenimentul rutier a părăsit locul accidentului. (…) În urma investigațiilor efectuate în cartierul Aeroport, numitul l-a identificat pe conducătorul auto al autoturismului în persoana inculpatului. I-a relatat inculpatului că, în lipsa unei atitudini de recunoaștere a faptelor investigate, nu este exclus ca față de acesta să fie dispusă măsura preventivă a reținerii. (…)Inculpatul i-a promis agentului de poliție suma de 2.000 lei pentru ca acesta, prin prisma calității sale, să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, anume să nu procedeze la luarea de măsuri pentru constatarea faptelor ilicite descoperite, ce puteau conduce la tragerea la răspundere a acestuia, prin dispunerea sancțiunilor și măsurilor care se impuneau a fi aplicate, care presupuneau, printre altele, ridicarea permisului de conducere. În acest context, pe parcursul dialogului purtat cu agentul de poliție, în timp ce ținea mâna pe mai multe bancnote aflate într-o borsetă pe care o avea asupra sa, inculpatul i-a comunicat expres numitului următoarele: „Hai să nu îmi pierd permisul barosane, îți dau și eu 20 de milioane. E OK? ” Agentul de poliție nu a dat curs solicitării infracționale a inculpatului”, se arată în dosar.
Individul în vârstă de 44 de ani, din Petroșani, a fugit la scurt timp în Anglia și a trimis o declarație olografă în care recunoștea infracțiunea. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.