Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    INFRACTIUNE SILVICĂ DEPISTATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ! VIDEO

    PUBLICAT ÎN

    Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Novaci, în timp ce conducea pe DJ 665 Pociovaliște un autocamion încărcat cu material lemnos.

    În urma verificărilor efectuate în bazele de date, autoritățile au constatat că materialul lemnos transportat nu era însoțit de documente legale de transport. Drept urmare, vehiculul a fost condus la Ocolul Silvic Novaci pentru o evaluare amănunțită. Măsurătorile au relevat că în autocamion se aflau 15,20 metri cubi de lemn de foc, esență fag.

    Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de transport al materialului lemnos în volum de peste 10 metri cubi fără documente specifice de însoțire. Materialul lemnos a fost confiscat, iar autocamionul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

    Polițiștii concontinuă  investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc infracțiunea și pentru a identifica eventualele rețele de transport ilegal de lemn din zonă.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Alertă în Deva. Un tânăr de 21 de ani a căzut de pe acoperișul unui bloc dezafectat după o intervenție de negociere

    Momente dramatice, astăzi, în municipiul Deva, după ce un tânăr de 21 de ani...

    Tragedie în pădurile din Vrancea. Un muncitor forestier a murit în timpul exploatărilor din zona Pietrosu

    Un incident grav s-a produs în fondul forestier din comuna Năruja, unde un bărbat...

    Tragedie pe calea ferată, în Petroșani. O femeie a murit după ce și-a salvat fetița din fața trenului

    Un grav accident feroviar s-a produs în această seară în municipiul Petroșani, unde o...