Victor Grigorescu, ministrul Energiei, susține că există soluții concrete pentru salvarea companiei energetice hunedorene de la faliment și promite salvarea Complexului Energetic Hunedoara de la faliment. Declarația sa vine ca urmare a deciziei instanței de la Alba Iulia de a suspenda insolvența CEH prin retrimiterea dosarului spre rejudecare. ”Riscul de faliment în privința Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a și solicitat instanței să îi ofere o protecție juridică, pentru a se putea restructura. Ceea ce instanța a constatat este că Hotărârea emisă de prima instanță trebuie rejudecată. Așteptăm motivarea instanței. Este foarte important să știm ce anume a stat la baza acestei opinii a Curții de Apel. Pot să fie o multitudine de motive. O să așteptăm să vedem care este motivarea. Ministerul nu face decât să asigure că această companie continuă să funcționeze, că se va restructura. Pot să vă asigur că, într-un fel sau altul, noi vom salva Complexul Energetic Hunedoara, pentru că am anunțat deja că am identificat și soluții concrete” susține ministrul Energiei.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ADMINISTRAȚIE
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esențială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea...
ACTUALITATE
SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT ÎN PETROȘANI ! Observatorul Național cere intervenția urgentă a reprezentanților statului! Câmpean Andrei își folosește propriii copii în conflicte provocate intenționat,...
Minorii, puși de propriul tată să filmeze scene tensionate cu potențial violent, sunt folosiți...
ACTUALITATE
DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA
Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...