Cum transformă un condamnat penal din Petroșani donațiile medicale în bișniță pe seama bolnavilor?
O donație generoasă plecată din București pentru a sprijini persoanele cu dizabilități din Valea Jiului s-a transformat într-o afacere ilegală profitabilă. Echipamentele destinate recuperării motorii au ajuns pe mâna unei asociații obscure din Petroșani, conduse de Andrei Câmpean — un personaj condamnat definitiv pentru șantaj, acuzat că hărțuiește afaceriști, oameni simpli și autorități.
Prins în flagrant și condamnat penal la închisoare pentru șantaj, Câmpean a găsit o nouă metodă de a obține bani ușori: paravanul unei organizații nonguvernamentale destinate, chipurile, sprijinirii persoanelor cu nevoi speciale.
Când o firmă de bună-credință din București a căutat pe Google o asociație pentru a dona echipamente medicale valoroase de recuperare motorie (dispozitive de masaj și kinetoterapie) pentru persoanele sărace și bolnave, Câmpean a văzut oportunitatea perfectă. Văzându-se deodată stăpân pe o adevărată „mină de aur”, condamnatul penal a început să facă bișniță cu produsele primite gratuit.
Testul sub acoperire: Bișniță ilegală deghizată în „donație” și contracte în fals
Conștient că vânzarea directă a produselor donate este o ilegalitate gravă, Câmpean a conceput o schemă prin care maschează tranzacțiile financiare sub forma unor „donații”.
O investigație derulată cu o persoană sub acoperire a scos la iveală modul în care a acționat condamnatul penal pentru șantaj, Andrei Câmpean.
Echipamentele medicale ajung la asociația din Petroșani sub formă de donație din Capitală, dar, în loc să ajungă la persoanele defavorizate, produsele sunt vândute unor interesați. Pentru a-și acoperi urmele, Câmpean întocmește contracte de donație în fals. În aceste documente sunt folosite ilegal numele unor oameni de bună-credință, cel puțin unul dintre ei fiind plecat de multă vreme din țară.
Manevrele financiare ale lui Câmpean au atras în cele din urmă atenția anchetatorilor, însă viteza de reacție pare cam mică. Polițiștii au luat legătura cu patronul firmei donatoare, stabilind că acesta a fost, practic, la rândul său, înșelat de șantajistul din Petroșani, care a deturnat scopul caritabil al proiectului.
La Inspectoratul de Poliție Hunedoara, lucrurile par că s-au împotmolit în birocrație. Prin vocea purtătorului de cuvânt ni se transmite că e nevoie de timp pentru a se confirma dacă există o anchetă în derulare.
Ce riscă Andrei Câmpean?
Deși cercetările de la nivel local bat pasul pe loc, dovezile adunate indică limpede că individul uns cu toate alifiile se află din nou în fața răspunderii penale.
Pe lângă istoricul său infracțional, Câmpean este acum pasibil de un nou dosar penal, cel puțin pentru: uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată sau chiar infracțiuni asimilate celor de corupție ori deturnare de fonduri sau bunuri destinate sprijinului social.
Comunitatea din Valea Jiului așteaptă ca instituțiile statului să facă lumină în acest caz și să pună capăt activităților ilegale desfășurate sub paravanul carității.
Teroare în Petroșani: De la hărțuire și ordine de protecție, Câmpean e în prim-plan
Numele lui Andrei Câmpean nu este străin de scandaluri în Valea Jiului. Departe de a fi un filantrop, profilul acestuia este conturat de un șir lung de acțiuni de defăimare și intimidare. Oamenii din comunitate, ajunși la capătul răbdării din cauza hărțuirilor repetate, s-au văzut nevoiți să ceară sprijinul instanțelor de judecată, obținând inclusiv ordine de protecție împotriva sa.
Individul nu ezită să se laude în cercurile sale că este intangibil și că șefii din poliție sau din alte instituții „îi țin palma”, conștient fiind că toate acțiunile sale în forță, multe dintre ele dincolo de bunul-simț și interesul public, au funcționat nepedepsite o lungă perioadă.
Cine-l protejează?
Cel mai mediatizat caz în care a fost implicat Câmpean a avut loc în decembrie 2021, acesta fiind prins în flagrant în timp ce șantaja. Polițiștii l-au reținut pe Andrei Câmpean după ce a primit suma de peste 2.000 de lei de la doi comercianți din Petroșani. Conform anchetatorilor, acesta le-a cerut comercianților „taxă de protecție” pentru a nu-i reclama pentru diferite presupuse nereguli. În spațiul public au apărut înregistrări audio în care se vorbea despre sumele cerute comercianților.
Câmpean a fost condamnat pentru șantaj la închisoare cu suspendare. Acum riscă o nouă condamnare dacă poliția județeană ajunge la concluzia că are un dosar penal în lucru. La fel ca în dosarul de șantaj, Câmpean se laudă că are acces la dosarele penale aflate în lucru la Parchet. Cel puțin acest lucru reiese dintr-o înregistrare apărută acum în spațiul public.

