Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Parchetul General: 51 de milioane de lei, prejudiciul adus de Hexi Pharma

    PUBLICAT ÎN

    Prejudiciul oficial adus de firma Hexi Pharma este de 51 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
    Compania condusă până de curând de Dan Condrea a avut contracte cu 152 de unități medicale din România, iar prejudiciul vizează perioada 2014-2016.
    Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 – 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unități medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei, informează  comunicatul emis marți de Parchetul General.
    „Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 — 2016, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unități medicale din România. Valoarea contractelor încheiate de Hexi Pharma cu aceste unități medicale — având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentrației substanțelor active — este de circa 51 milioane lei”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis marți, potrivit agerpres.ro.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN CREȘTERE: GUVERNUL IA ÎN CALCUL MĂSURI DE AUSTERITATE

    Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat recent că majorarea deficitului bugetar al României a...

    DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN JUDEȚUL OLT: FRAGMENTE DE OASE UMANE GĂSITE PE UN DRUM FORESTIER

    Descoperirea oaselor umane în județul Olt – Pe un drum forestier izolat, lângă pârâul...

    Clanul lui Pavel Tisaru, zis Piticania, acuzat de violență și coruperea martorilor: Poliția Petroșani, sub semnul întrebării!

    Gruparea interlopă condusă de Pavel Tisaru, cunoscut sub numele de „Piticania”, este implicată într-o...