Fiul afaceristului Adamescu, pe numele căruia era emis un mandat de arestare în lipsă, a fost reţinut de poliţia londoneză, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Poliţiei metropolitane din Londra.
Bogdan Alexander Adamescu, cetăţean român în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul la Monaco, a fost reţinut la Londra în baza unui mandat de arestare în lipsă emis de judecătorii români pentru infracţiuni de corupţie.
Alexander Adamescu va apărea marţi, 14 iunie, în faţa Tribunalului de magistraţi din Westminster.
În luna martie, procurorii DNA au înaintat Tribunalului Bucureşti propunerea de arestare în lipsă a omului de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, acuzat de două infracţiuni de dare de mită, scrie Agerpres.
Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă pentru ca în schimb aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu.
„Până în prezent, procurorii anticorupţie au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în faţa organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de el şi în final sustragerea de la urmărirea penală. (…) La data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă”, informa DNA.