Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Documentarul ”Planeta Petrila”- proiectat la Amsterdam

    PUBLICAT ÎN


    Realizat de regizorul Andrei Dăscălescu, la inițiativa reputatului caricaturist Ion Barbu, cel care s-a luptat pentru a păstra clădirile istorice ale fostei mine Petrila,  filmul documentar ”Planeta Petrila” va avea premiera mondială luna viitoare, în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA 2016.

     
    IDFA este cel mai mare eveniment mondial dedicat documentarelor iar producția „Planeta Petrila” a fost inclusă în „First Appearance” Competition, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau la al doilea documentar.
    ”Planeta Petrila” urmărește, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist și activist, și cea a minerului-brigadier Cătălin Cenușă.
    Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-și transfera brigada la o altă mină.
    Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistența prin artă, păstrarea identității sau alternativa culturală a unui oraș în era post-industrială.
    ”Planeta Petrila s-a născut în 2013. De atunci, am documentat Petrila, lupta pentru salvarea de la demolare a clădirilor istorice ale Minei Petrila, evenimente culturale și ultimele clipe de viață ale Minei Petrila. Am creat o colecție impresionantă de fotografii, o parte dintre ele document. Am făcut parte din expoziția Shrinking Cities în Romania, la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană din București. (…) Filmul are durata de 1h 26min și este realizat de Andrei Dăscălescu, care a mai câștigat competiția festivalului de la Amsterdam în 2009, cu documentarul Constantin and Elena”, spune caricaturistul petrilean, Ion Barbu. Premiera în România a documentarului realizat în Valea Jiului va avea loc în 2017.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DOCUMENT OFICIAL ANC: SOȚIA DIRECTORULUI INSEMEX, REVOCATĂ DIN FUNCȚIA DE ȘEF AL LABORATORULUI DE TOXICOLOGIE DUPĂ SESIZĂRILE OBSERVATORULUI NAȚIONAL TV

    Un document oficial transmis redacției Observatorul Național TV de către Autoritatea Națională pentru Cercetare...

    JUSTIȚIA CONTRAATACĂ: 50 DE PREȘEDINȚI DE TRIBUNALE ACUZĂ O CAMPANIE DE SUBORDONARE POLITICĂ ȘI CER OPRIREA ATACURILOR ASUPRA INSTANȚELOR

    Reacție fără precedent în sistemul judiciar din România. Nu mai puțin de 50 de...

    CSM acuză presiuni asupra instanțelor după reacțiile PNL privind procesele legate de Congres

    CSM a reacționat public, joi, după declarațiile formulate de  în legătură cu hotărârile pronunțate...