Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    I-a spart barul şi apoi i-a cerut iertare

    PUBLICAT ÎN

    Tânărul este expert în ”găinării” și a ajuns celebru după ce în urmă cu câteva luni de zile a spart un bar de două ori în aceiași noapte. Tomică Mihai (26 de ani) a pus ochii pe barul unui arab stabilit în Valea Jiului. Tomică a spart localul și luat la primul raid mai multe sticle cu băutură. După ce le-a golit s-a întors la locul faptei și a pus ochii pe televizorul din bar, un aparat de peste 2500 de lei pe care vroia să-l vândă cu 200 de lei pentru a scăpa cât mai repede de el. Individul a mai furat, tot în aceiași noapte, și un autoturism pe care l-a abandonat într-un cartier de la marginea Petroșaniului. Tomică a fost arestat și trimis în judecată pentru furt calificat, și-a recunoscut fapta și a cerut arabului să-l ierte. N-a reușit din prima să-l convingă și a mai primit o a doua șansă, iar dacă arabul nu va ceda, aproape sigur Tomică își va face sărbătorile după gratii.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Spartanii” care au atacat cu pari, cărămizi și bucăți de asfalt o patrulă de poliție, condamnați definitiv

    S-a întâmplat în toamna anului 2023, în Călan, unde trei membri ai aceleiași familii...

    Tânăr din Uricani, acuzat de propagandă și promovarea unor și simboluri fasciste

    Un tânăr din Uricani, alături de alți suspecți din țară (inclusiv minori), a fost...

    ILIE BOLOJAN, LA DNA IAȘI. PREMIERUL INTERIMAR, AUDIAT ÎN DOSARUL LUI FĂNEL BOGOS

    Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineață, 2 octombrie, la sediul Direcției Naționale...