Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Toamna se numără proiectele în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului

    PUBLICAT ÎN

    Două evenimente sub egida Universității din București au avut loc marți 22 noiembrie. La Hațeg, Voluntarii și Ambasadorii pentru Geoparc au tras linie și au analizat activitatea acestei veri. La București, cei interesați de modul în care ia naștere un parc natural au participat la o conferință desfășurată la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, în cadrul Masterului GBA (Geo-Biologie Aplicată în Conservarea Patrimoniului Natural și Cultural), al cărei invitat special a fost Florin Stoican, cel care a pus bazele a două dintre parcurile naturale din România.
    Voluntarii și Ambasadorii pentru Geoparc au făcut bilanțul proiectelor derulate din primăvara acestui an și până în prezent, în cadrul evenimentului ‘Marea întâlnire de toamnă a voluntarilor’. Nu mai puțin de nouă proiecte cu impact în rândul comunității locale și al turiștilor s-au derulat în Geoparc cu sprijinul tinerilor, majoritatea elevi la Colegiul Național ‘I.C.Brătianu’ din Hațeg și la alte școli din zonă, dar și al studenților la Universitatea din București sau la alte universități din țară.
    ‘Festivalul Dinozaurilor’ — ediția a II-a, ‘Ziua Vulcanilor’, ‘Ambasadorii Geoparcului’, ‘Educație în Geoparc cu Andi Andezit’, ‘Banca de EcoInvestiții în Educație’, ‘Monitorizare în turism’, ‘Redbull SoapBox’, ‘La pedale prin lumea dinozaurilor’ și ghidajele în expozițiile Geoparcului sunt principalele proiecte, evenimente și activități care s-au bucurat de un real succes pe parcursul acestei veri în rândul voluntarilor, comunității locale și al turiștilor. Fiecare dintre proiecte a fost prezentat în fața colegilor de școală, dar și a părinților, profesorilor și partenerilor Geoparcului de către echipe de voluntari direct implicați în buna lor desfășurare.
    ‘Mă bucur că am avut din nou ocazia să le arătăm colegilor noștri, părinților, profesorilor și celor care ne-au susținut în proiectele noastre câte activități interesante desfășurăm noi, ca ambasadori și voluntari în cadrul Geoparcului. Vara aceasta a fost cu siguranță memorabilă, plină de proiecte și de evenimente. Abia așteptăm să ne continuăm activitățile alături de noii voluntari care au decis să ni se alăture după ce au luat parte la ‘Marea întâlnire de toamnă a voluntarilor”, afirmă Denisa Sbuchea, ambasador și voluntar pentru Geoparc, elevă a Colegiului Național ‘I.C. Brătianu’ Hațeg.
    Toate proiectele și evenimentele se înscriu în linia celor promovate de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului — Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, având drept teme majore educația, promovarea culturii și artei, a sportului precum și a tradițiilor și obiceiurilor locale. Nu mai puțin de opt asociații partenere ale Geoparcului (Asociația Geomedia, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, Asociația Drag de Hațeg, Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea, Asociația Wild Roots, Tios, You+, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului — Retezat) au fost implicate în inițierea și derularea acestor proiecte. Lor li s-au alăturat Primăriile Hațeg, General Berthelot, Sântămăria Orlea, Sălașu de Sus și Totești, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean ‘Decebal’ Hunedoara, dar și finanțatori sau sponsori (MOL România și Fundația pentru Parteneriat, Adaconi, Geraico, Fermele ADO, Rolux, DHS Bike, Roben, Saramaris, Narodot Construct, Dey Security, AquaSara, Popas Turistic Zimbrul, Pensiunea Adriana) care au avut o contribuție esențială în ceea ce privește realizarea cu succes a fiecăruia dintre proiecte.
    O nouă întâlnire a voluntarilor va avea loc în primăvara anului 2017, când va fi realizat bilanțul proiectelor făcute în timpul iernii, dar și prezentarea proiectelor ce urmează să fie derulate în vara anului următor.
    Tot ieri, la Facultatea de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București a avut loc Conferința cu titlul ‘Cum se construiește un parc natural’. Invitat special a fost geologul Florin Stoican, membru fondator și președinte al Asociației Kogayon, cu o implicare activă în înființarea Parcului Național Buila — Vânturarița și a Parcului Natural Văcărești. Participanții la conferință au putut afla cum poate lua naștere un parc natural pornind de la o simplă plimbare relaxantă cu prietenii, trecând prin ‘hai să facem ceva pentru locul acesta’, studii științifice, parteneriate și până la recunoașterea oficială din partea instituțiilor statului și apoi punerea în valoare prin intermediul proiectelor.
    Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Conferințele Masterului GBA, un program de master interdisciplinar adresat absolvenților de învățământ superior interesați de ce înseamnă un geoparc dar și de natură, cultură și oameni, oferit de Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București.
    ***
    Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului este sit UNESCO, parte a Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri, care reunește 120 de teritorii din 33 de țări incluse în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecție și validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale și culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renașterea unor comunități și este tărâmul de întâlnire ce îi reunește pe toți cei care se simt atașați de valorile tradiționale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali.
    Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiți în Țara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului — Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din București.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    MARCEL CIOLACU: Împreună putem construi un viitor mai bun pentru fiecare!

    Dragi hunedoreni, De-a lungul timpului, social-democrații au demonstrat că acționează cu adevărat în interesul fiecărui cetățean....

    MARIA ȘTEFĂNIE Profesor, locul 2 pe lista PSD Hunedoara, la SENAT

    MARIA ȘTEFĂNIE Profesor, locul 2 pe lista PSD Hunedoara, la SENAT„Sunt cadru didactic de peste...

    VIOREL SALAN Ofițer, locul 3 pe lista PSD Hunedoara, la CAMERA DEPUTAȚILOR

    VIOREL SALAN Ofițer, locul 3 pe lista PSD Hunedoara, la CAMERA DEPUTAȚILORVin în fața hunedorenilor...