Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Primit la redacţie – Cum se dau milițienii-n gât sau cum se toarnă,,Braga" din Valea Jiului

    PUBLICAT ÎN

    Citind această plângere stai strâmb şi te întrebi ca Moromete:,,unde e, nene, statul de drept? Cum e posibil ca în Romania anilor 2014 să se întâmple aşa ceva?”. De parcă am fi în vreo ţară bananiera în care regele face banchet pentru că a primit titlul de ,, cea mai grasă persoană din regat,, Te înspăimântă totul, în ce hal am ajuns: lăutari, slugi, sponsori, pontaje fictive, mașini de serviciu puse la dispoziția panaramelor. Cu întrebarea firească că instituțiile statului se acoperă una pe alta în fărădelegi, că nimeni nu vede nimic, deși avem 7 servicii secrete cu cei mai mulţi angajați din lume, raportat la numărul de locuitori.
    În acest moment instituția MAI e făcută franjuri, e decredibilizată total, prin arestările şi cercetările care au avut loc, prin lipsa de transparenţa şi prin mușamalizările făcute de către structurile de control.
    Domnule ministru MAI, ce mama dracului păziți? Așteptați să vina ruşii să vă spună ce aveți de făcut? Va trebuie doar 10 minute să aflați adevarul, să luați măsuri în consecință. Nu vedeți că șandramaua se surupa şi că există risc seismic major? Că suntem în disoluție totală ca instituție şi că mergem înainte doar în virtutea inerției? Asta pănă când ajungem la marginea prăpastiei, că de acolo ne facem vânt singuri.
    Mai aveți câteva zile în care puteți face ceva, măcar să rămâneți în conștiința noastră că ați încercat.
    Sau nu aveți curaj?
    Către,
    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
    Subsemnatul xxxx, domiciliat ]n mun Petroşani, xxxx, prin prezenta reclam următoarele:
    La începutul anului 2014 comisar şef Dumitru Liviu Gabriel inspector şef la IPJ Hunedoara a inpus ca toţi şefii de poliţie şi de servicii din cadrul IPJ Hunedoara să fie prezenţi la Academia de Poliţie în data de 07.02.2014 pentru a fi susţinut la prezentarea lucrării sale de doctorat în care coordonator de lucrare era Costică Voicu profesor în academie.Astfel au participat şefii de poliţie com şef Cioara Dan- Brad, Mihu Toma – Vulcan, Brăgaru Titel – Petroşani, Mocanu Danuţ –Lupeni, Mureşan Dan – Uricani, Butan Virgil –Hateg, Zaharia Ovidiu –Petrila, Tihodor Aurel – Deva, sefii de servicii Pausescu Adrian –BOP, Duca Constantin – Criminalistic, Condurachi Monica – Juridic, Sticlan Gheorghe – MRU, Balici Camelia – Financiar, Salagean Mihai –Serviciul Intervenţii rapide, Mihaescu Claudiu- Biroul Control Intern, Niţu Bogdan – Purtator de Cuvânt, Bogdan Mircea- AEST, Nicoriciu Mircea- şef cabinet, Grosu Dumitru – Ofiţer, Barlea Ovidiu SIFraudelor, cms şef Sabău Remus – adj inspector sef, cms Enea Daniel, soţia şefului IPJ –poliţistă.
    Comisar şef Cioara Dan şeful poliţiei Brad a suportat finaciar transportul muzicanţilor care erau poliţisti, respectiv agenţii de poliţie Mircea Olaru, Barna Cristi, Mihaila Eugen, Tutunaru Alin si care au întreţinut atmosfera la data de 07.02.2014 după susţinerea doctoratului la restaurantul Casa Albă de lânga Academia de Poliţie.
    Comisar şef Balici Camelia a fost transportată cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BSH marca AUDI condus de către agentul de poliţie Luncan Adrian, finul inspectorului şef Dumitru Liviu Gabriel, autoturism folosit în interes personal şi nu interesul muncii de poliţie, sustinerea unei lucrari de doctorat nefacand parte din activitatile curente ale politiei.
    De asemenea au fost prezenţi şi familia Marchidan finii inspectorului şef care sunt poliţisti în cadrul SOI Hunedoara precum şi Doru Besleaga administrator SC Quasar.
    Toate materialele pentru susţinerea doctoratului au fost susţinute financiar de către oamenii de afaceri Avramescu Sorin administrator restaurant Belle Epoque din Petroşani şi Melczer Mihai fost administrator la Gerom SA actualmente director CEH Petroşani, fiind tipărite la Tg. Jiu la tipografia unde se editează ziarul Vaii Jiului.
    Toate aceste materiale au fost luate şi transportate personal de către cms sef Ciucă Ştefan la vremea aceea adj şef poliţie Petroşani care s-a implicat şi le-a transportat cu maşina de la poliţia Petroşani.
    Poliţiştii nomilizaţi au fost prezenţi la academia de Poliţie împotriva voinţei lor, acest lucru fiindu-le impus iar în cazul neprezentării aveau de suportat consecinţe din partea cms şef Dumitru Liviu Gabriel respectiv control de fond şi de management.
    La susţinerea lucrării s-a filmat şi fotografiat de către Bogdan Niţu şi cms şef Duca Constantin iar filmările pot fi ridicate de la aceştia.
    La data de 07.02.2014 toţi aceşti oameni au fost pontați fictiv de către cms şef Dumitru Liviu Gabriel, care a comis un abuz în serviciu întrucât susţinerea lucrării de doctorat nu este o activitate de poliţie ci una personală motiv pentru care trebuie cercetat şi tras la răspundere.
    Nota redacției: În virtutea dreptului la liberă exprimare, cotidianul on line Observatorul Național publică această notă sosită pe adresa redacției. Facem mențiunea că textul nu ne aparține, nu a fost editat și toate persoanele menționate își pot exprima punctul de vedere, fără rezerve, în cazul în care se simt lezate și doresc acest lucru. Cei menționați își pot trimite dreptul la replică pe adresa electronică a redacției, ori altă formă dorită și va fi publicat imediat în ediția electronică.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...