Pompierii militari din Petroșani au reușit să evite o tragedie după ce acoperișul unei locuințe din cartierul Colonie a luat foc. ”Am intervenit cu trei autospeciale de stingere și una SMURD. Într-un timp scurt, circa 15 minute, am reușit să localizăm incendiul, pentru că exista riscul să se extindă cu repeziciune și la alte clădiri. Focul a afectat acoperișul construcției, dar s-a reușit lichidarea incendiului înainte ca flăcările să cuprindă interiorul casei”, a declarat comandantul Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram.