La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini. În cadrul acțiunii au fost depistați 33 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind emise 7 decizii de returnare și o comunicare de părăsire a țării. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 70.000 de lei reprezentanților societăților comerciale, pentru nerespectarea condițiilor privind angajarea cetățenilor străini.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, la sfârșitul săptămânii trecute, la nivel național, mai multe acțiuni, proprii și în cooperare cu inspectorii de muncă, pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, au fost depistați, în situații ilegale, 33 de cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 21 și 73 de ani, din Republica Moldova, Turcia, China, Serbia, Muntenegru, S.U.A., Israel, Afganistan, Noua Zeelandă, Albania, Siria, Venezuela, Liban, Rusia, Brazilia, Mexic și Pakistan.
Ca urmare a celor constatate, pentru 7 străini au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriului României în termen de 15 sau 30 de zile, pentru un alt străin o comunicare de părăsire, iar în cazul cetățeanului pakistanez s-a dispus măsura luării în custodie publică. De asemenea, 8 persoane au fost îndrumate să se prezinte la sediul structurii de imigrări, din raza de reședință, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de ședere.
La ieşirea din ţară, pe numele unui bărbat din Israel a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.
Cetățenii străini au fost sancționați contravențional cu avertisment și amenzi în valoare totală de 7700 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, în cadrul acțiunii, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 72.500 de lei reprezentanților societăților comerciale, care nu au respectat condițiile privind angajarea cetățenilor străini, în conformitate cu prevederile OG nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România , respectiv pentru primirea la muncă a cetățenilor străini fără aviz de angajare, precum și neîndeplinirea obligației angajatorului de a anunța IGI asupra începerii sau încetării contractului de muncă a străinilor.
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.