Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii abundente şi intensificări ale vântului, valabile începând de miercuri dimineaţa până vineri, în toate regiunile ţării.
Potrivit meteorologilor, în data de 19 aprilie, în intervalul orar 9:00 – 18:00, intră în vigoare atenţionarea Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Judeţele afectate vor fi: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş. Astfel, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80 – 100 kilometri/oră, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.
De asemenea, miercuri, între orele 4:00 – 18:00, va fi în vigoare atenţionarea Cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte şi intensificări ale vântului în zone din 25 de judeţe. Astfel, precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 de litri/metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50 – 55 kilometri/oră.
La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea.
Conform ANM, începând din 19 aprilie, ora 18:00, şi până în 21 aprilie, ora 6:00, avertizarea Cod portocaliu se va muta în zone din 12 judeţe aflate în centrul, nordul şi nord-estul ţării. Judeţele vizate sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita.
Pe durata avertizării, în Carpaţii Meridionali şi Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 70 km/h şi peste 80 – 90 km/h pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.
Nu în ultimul rând, în intervalul 19 aprilie, ora 18:00 – 21 aprilie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme rea, ce va cuprinde 30 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Aici, temporar, vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50 – 60 l/mp.
Totodată, la munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar, începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50 – 60 km/h.
ANM precizează că vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile ţării.
Alertă meteo: Cod galben şi portocaliu de precipitaţii abundente şi intensificări ale vântului
Sursă: Agerpres