Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Alina Gorghiu, audiată la Curtea de Apel

    PUBLICAT ÎN

    Copreședintele PNL Alina Gorghiu a fost audiată ca martor, luni dimineață, la Curtea de Apel București, în dosarul lui Mihail Vlasov.
    Este vorba despre dosarul în care fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ.
    „Îmi menţin declaraţia dată la parchet. Nu ştiu cine a lucrat la acest proiect, nu ştiu cine este iniţiatorul. Pe agenda Parlamentului au mai fost două asemenea proiecte. Îl cunosc pe domnul Vlasov, îl ştiu ca preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie al României. Comunicarea cu domnia sa era una instituţională, nu vorbeam mai mult de două trei ori pe an. Am semnat susţinerea proiectului. În linii mari am citit proiectul dar nu în amănunt. Proiectul a fost respins în comisii şi în plen. Nu am urmărit îndeaproape”, a declarat Alina Gorghiu judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, potrivitmediafax.ro.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Durere imensă în Valea Jiului. O voluntară a Crucii Roșii Petroșani a murit la doar 19 ani

    O tânără cunoscută pentru implicarea sa în activități umanitare a pierdut lupta cu o...

    Judecătoria Petroșani: afirmațiile lui Câmpean Andrei au fost denigratoare. Instanța îl obligă să plătească despăgubiri jurnalistului Robert Wagner

    Judecătoria Petroșani a stabilit, printr o hotărâre pronunțată la finalul lunii februarie, că afirmațiile...

    JOCURILE DE NOROC, INTERZISE LA PETROȘANI. PRIMARUL VA DEPUNE PROIECTUL ÎN CONSILIUL LOCAL

    Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat că va depune în prima ședință...