Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    APA SERV: ANGAJAȚII LUNII APRILIE

    PUBLICAT ÎN

    În urma analizei efectuate de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, au fost desemnați alți trei laureați ai titlului de ”Angajat al lunii” a căror activitate din luna aprilie 2018 s-a dovedit a fi una foarte bună.
    Cristian Marian Cazan – șef Serviciu Corp Control ;
    Simona Maria Burian – inginer în cadrul Serrviciului Exploatare ;
    Daniela Lochainer – operator calcul în cadrul Serviciului Comercial.
    În cursul zilei de astăzi, directorul general al Apa Serv, Costel Avram i-a felicitat în mod public pe cei trei salariați cărora le-au fost înmânate diplomele de merit pentru activitatea depusă în luna aprilie. Evenimentul a avut loc în cadrul unei festivități la care au participat membri ai echipei de conducere a Apa Serv Valea Jiului.
    Tot astăzi, au fost premiați și salariații din cadrul întregului Serviciu de Corp Control, care au desemnați drept Colectivul lunii aprilie, la Apa Serv Valea Jiului. Din colectivul condus de Cristian Marian Cazan, fac parte : George Mocăniță, Eugen Liviu Savin, Gabriel Boca și Adrian Stănescu.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA