Doliu în fotbalul românesc și internațional. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României, a încetat din viață marți, 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani.
Potrivit unui comunicat oficial al Spitalului Universitar de Urgență București, decesul a fost declarat...
În contextul actual din România, devine tot mai evident că avem nevoie de ancore puternice. Aceste direcții strategice au un element comun: necesitatea consolidării rezilienței economiei în fața șocurilor externe și a incertitudinilor structurale.
Din această perspectivă, rezervele internaționale nu sunt doar un instrument tehnic...
Domnule președinte al Senatului,
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Stimați lideri ai grupurilor parlamentare,
Onorați invitați,
Dragi colegi,
Iată-ne...