Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Avocatul Poporului atacă la CCR legile privind formarea sindicatelor

    PUBLICAT ÎN

    Avocatul Poporului a sezizat la Curtea Constituţională (CCR) excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din legea dialogului social, apreciind că acestea încalcă dreptul de asociere garantat de legea fundamentală, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Carta Socială Europenă.
    Avocatul Poporului a declarat luni într-un comunicat de presă că: „Deși Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 939/2012 asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în sensul constituționalității, Avocatul Poporului apreciază că, în prezent, se impune reexaminarea dispozițiilor legale criticate, având în vedere stadiul actual al societății românești, al noilor realități sociale și economice din România, în condițiile în care impunerea unui număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate pentru constituirea unui sindicat conduce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonimă cu o asemenea suprimare”.

    Avocatul Poporului consideră că prevederile respective sunt în afara spiritului legii fundamentale, a Convenţiei europene şi afectează însăşi libertatea sindicală ca urmare a impunerii prin lege a unui număr minim de membrii pentru formarea unui sindicat, raportat la aceeaşi unitate.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DGASPC HUNEDOARA CERE ÎN INSTANȚĂ CONSILIERE PSIHOLOGICĂ OBLIGATORIE PENTRU UN MINOR

    Pe data de 12 februarie 2026 este programat primul termen de judecată la Judecătoria...

    Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor

    Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor  a fost încă o încercare de a...

    Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni

    Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...